• Ultimele știri

    sâmbătă, 2 martie 2019

    Pensii COLOSALE pentru functionarii parlamentari! Cât vor câştiga ÎN PLUS şoferii parlamentarilor

    Senatul a adoptat tacit, un proiect legislativ iniţiat de parlamentarii PSD Florin Iordache, Şerban Nicolae şi Eugen Nicolicea, prin care pensia specială a funcţionarului public parlamentar se actualizează cu majorarea salariului de bază.



    Funcţionarii din Parlament beneficiază de o pensie specială, potrivit digi24.ro. PSD s-a gândit că acest lucru nu este suficient şi decis să o majoreze. Astfel, potrivit unui proiect de lege adoptat fără dezbatere în Senat, “pensia de serviciu se actualizează cu majorarea salariului de bază de care beneficiază funcţionarul public parlamentar, aflat în activitate.”

    Astfel, secretarului general al Camerei Deputaţilor va fi cel mai bine plătit plătit funcţionar din Parlamentul. El va încasa chiar şi peste 16.000 lei. Nici şoferii parlamentarilor nu vor sta mai prost. Șoferii parlamentarilor vor avea pensii speciale și vor primi, lunar, peste 3.700 de lei.

    Iniţiatorii proiectului de lege au spus că prin această lege să facă dreptate pentru angajaţii lor. „Am solicitat acest lucru pentru că erau dezavantajaţi raportat la alţi funcţionari.”, a comentat Eugen Nicolicea de la PSD

    În acest moment, proiectul de lege se află la Camera Deputaţilor, care este for decizional. El va intra în dezbaterea Comisiei pentru Buget-Finanţe, Drepturile Omului, Administraţie Publică şi Juridică şi apoi a Comisiei pentru Muncă, care va vota un raport, ca recomandare pentru plen.

    Potrivit sursei citate, cel mai bine plătit funcţionar din Parlament este Secretarul General. Va primi o pensie specială de 16.000 lei. În timp ce un şofer angajat la Camera Deputaţilor va avea o pensie specială de peste 3.700 lei, în condiţiile în care astăzi câştigă puţin peste 3.400 lei.

    „Au creat un sistem paralel, doar pentru unele categorii, s-a ajuns la nişte pensii cu adevărat nesimţite. Vorbim inclusiv de doamnele liftiere sau de femeia de serviciu, toată lumea care lucrează în Parlamentul României va avea o pensie specială. Să nu vă închipuiţi că cei care au pensii speciale contribuie mai mult, contribuie la fel ca fiecare dintre noi, cu acelaşi 25% CAS.”, a comentat Claudiu Năsui, deputat USR.

    Opoziţia s-a revoltat faţă de această măsură. Raluca Turcan, lider de grup al deputaílor PNL: „Ar face ca pensiile să fie mai mari decât salariile celor care muncesc pe aceeaşi funcţie. O prostie! Are un scop pur electoral.” Nici Guvernul României nu susţine proiectul. Executivul atenţionează că nu este prevăzuta sursa veniturilor, dar şi că măsura propusă este discriminatorie în raport cu alţi funcţionari.

    Politică

    România

    Urmăriți-ne pe Twitter!

    Urmăriți-ne pe Youtube!