• Ultimele știri

    marți, 13 noiembrie 2018

    RĂMÂNEM FĂRĂ LEMN. Hectare întregi de pădure de salcâmi au fost RASE, la Măgura. Ce explicație dau silvicultorii

    Mai mulți băcăuani au fost alertați de dispariția subită a mai multe hectare de pădure de salcâmi din zona Măgura, chiar la drumul național care face legătura cu Oneștiul. Contactat telefonic, directorul Direcției Silvice Bacău, ing. Viorel Ghelasă, susține că este vorba despre o lucrare de amenajament silvic, executată conform legii.



    „Durata de viață a unei păduri de salcâm este de 35 de ani, mai mică decât a altor specii, iar acea pădure era la maturitate. Acolo s-a făcut o tăiere rasă, ca să se poată înmulți. Vă asigur că în primăvară veți vedea acolo arbori deja cu o înălțime de 1 metru, 1 metru și jumătate, o pădure tânără”, a spus directorul.

    Potrivit Codului Silvic, nu se pot tăia mai mult de trei hectare. Lemnul rezultat „a intrat în circuitul silvic, adică a fost valorificat de Ocolul Silvic Nicolae Bălcescu și a ajuns la o societate”, a mai lămurit directorul Ghelasă. Și la întrebarea care stă pe buzele tuturor, în cazul unor ploi însemnate, dacă există pericolul ca acel deal să o ia la vale, răspunsul oferit ar trebui să ne liniștească. „Chiar dacă plouă, rădăcinile sunt în pământ. Vă asigur că nu există absolut nici un pericol, chiar dacă plouă două săptămâni încontinuu”, a conchis Ghelasă.

    Potrivit Codului Silvic, perioada de valabilitate a amenajamentului silvic este de 10 ani, cu excepţia amenajamentelor întocmite pentru pădurile de plop, salcie şi alte specii repede crescătoare, la care perioada de valabilitate este de 5 sau de 10 ani.

    Sursa: zdbc.ro

    Politică

    România

    Urmăriți-ne pe Google+

    Urmăriți-ne pe Twitter!

    Urmăriți-ne pe Youtube!