• Ultimele știri

    marți, 6 noiembrie 2018

    PĂMÂNTUL, TRANSFORMAT ÎN BETON: AGRICULTURA SUFERĂ DE LIPSA PLOILOR!

    Cea mai mare parte a culturilor agricole înfiinţate în această toamnă suferă din cauza lipsei precipitaţiilor. În zona Moldovei, specialiștii și autoritățile trag un semnal de alarmă cu privire la situația din agricultură.



    Directorul Cristian Delibaş, de la Direcţia pentru Agricultură Botoşani, spune că cele mai afectate culturi ar fi cele de grâu şi rapiţă, însă suprafeţele cultivate nu sunt mari.

    „Din analiza făcută la stadiul de vegetaţie la culturile de rapiţă chiar am rămas surprinşi că unele se dezvoltă. Nu există apă în sol, dar culturile arată într-un stadiu bun. Lipsa precipitaţiilor şi-a spus cuvântul. Nu am avut precipitaţii consistente de aproape două luni. Acele averse locale pe areale restrânse au fost nesemnificative pentru culturile înfiinţate”, a spus Cristian Delibaş, citat de Monitorul de Botoșani. Este vorba de aproape 7.000 de hectare de rapiţă şi circa 25.000 de hectare de grâu, orz şi ovăz la nivelul județului Botoșani.

    Pământ transformat în beton


    De partea celaltă agriculturorii se plâng că, din cauza lipsei precipitaţiilor, pământul s-a uscat, iar terenurile agricole nu pot fi arate. „Nu intră plugul în pământ. Parcă ar fi beton”, spun botoşănenii. De aceea, mare parte din arăturile programate în judeţ, pentru pregătirea culturilor ce urmează a fi înfiinţate în primăvară încă nu au fost efectuate, iar întârzierea lucrărilor ar putea afecta inclusiv culturile de anul viitor. „Altfel se dezvoltă o cultură înfiinţată pe o arătură de toamnă. Inclusiv însămânţarea decurge mai uşor”, explică oamenii.

    Recolte în media multianuală


    Anul acesta, în judeţul Botoșani au fost înfiinţate circa 35.000 de hectare de grâu, orz şi ovăz, aproape 10.000 de hectare de rapiţă pentru ulei şi 4.500 de hectare de mazăre, iar producţiile medii estimative s-au încris în mediile multianuale obişnuite. Doar la cultura de orzoaică de primăvară s-a obţinut o producţie mai bună de 3.800 de kilograme la hectar faţă de 2.200 cât s-a recoltat anul trecut. În schimb, suprafaţa cultivată a fost destul de mică, de numai 1.592 hectare.

    Porumbul încă se recoltează


    Cât priveşte culturile care se recoltează toamna, producţiile medii la hectar nu au fost calculate, campaniile de recoltare fiind încă în desfăşurare în judeţul Botoșani. Aici însă au fost înfiinţate cele mai multe culturi – 105.500 hectare cu porumb, 39.227 hectare cu floarea soarelui, 19.800 hectare cu soia şi 6.150 de hectare cu cartofi de toamnă. Ce surprinde cel mai mult este însă suprafaţa extrem de mică cultivată cu sfeclă de zahăr. Dacă înainte judeţul asigura mare parte din această cultură, anul acesta doar puţin peste 2.000 de hectare au fost însămânţate cu această plantă.

    Politică

    România

    Urmăriți-ne pe Google+

    Urmăriți-ne pe Twitter!

    Urmăriți-ne pe Youtube!