• Ultimele știri

    joi, 29 noiembrie 2018

    Guvernul deschide porțile pentru vietnamezi. “Avem 1 milion de joburi libere”

    Autoritățile din România și Vietnam au demarat o colaborare pe piața muncii, țara noastră reclamând un deficit de 1 milion de angajați. Ministrul Muncii și Justiției Sociale, Marius Budăi, a semnat, miercuri, un Memorandum de colaborare în domeniile muncii și protecției sociale cu Dao Ngoc Dung, ministrul Muncii, Invalizilor și Afacerilor Sociale din Republica Socialistă Vietnam.



    Înțelegerea de colaborare dintre cele două state a fost parafată în condițiile în care România traversează o criză acută a forței de muncă, iar Republica Vietnam are o populație de 94 milioane de locuitori, dintre care aproximativ 60 milioane sunt persoane apte de muncă.

    Memorandumul a fost încheiat în condițiile în care mediul de afaceri din România reclamă un deficit de 1 milion de angajați pe piața forței de muncă, informează un comunicat publicat de Ministerul Muncii.

    “Vă garantez că drepturile lucrătorilor extra-comunitari, printre care se numără, evident, și cetățenii vietnamezi, au fost, sunt și vor fi respectate în România în aceleași condiții în care sunt și cele ale angajaților români”, i-a transmis Marius Budăi omologului său Dao Ngoc Dung.

    Ministrul român a subliniat că legislația românească nu face discriminare între angajați, astfel că “lucrătorii vietnamezi au aceleași drepturi ca și cei români în țara noastră”, i-a transmis ministrul Marius Budăi omologului său Dao Ngoc Dung.

    Pe teritoriul României lucrează, în prezent, aproximativ 3.000 de cetățeni vietnamezi. Aceștia se declară mulțumiți atât de condițiile de muncă, cât și de salariile primite, a dat asigurări Dao Ngoc Dung.

    Cetățenii vietnamezi lucrează în România în construcții, industrie, agricultură și turism.

    Înțelegerea dintre cele două ministere vine la puțin timp după ce preşedintele Klaus Iohannis a semnat, luni, decretul pentru promulgarea legii pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind regimul străinilor în România.

    "Străinilor intraţi în România în scopul încadrării în muncă li se prelungeşte dreptul de şedere temporară în scop de muncă dacă prezintă contractul individual de muncă cu normă întreagă, înregistrat în registrul general de evidenţă a salariaţilor, din care rezultă că salariul este cel puţin la nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată. În cazul lucrătorilor înalt calificaţi, salariul trebuie să fie la nivelul de cel puţin două ori câştigul salarial mediu brut", prevede legea.

    Autor:  Daniel George Nistor pentru ro.sputnik.md

    Politică

    România

    Urmăriți-ne pe Google+

    Urmăriți-ne pe Twitter!

    Urmăriți-ne pe Youtube!