• Ultimele știri

    vineri, 2 noiembrie 2018

    Deputat PNL: În doi ani, PSD-ALDE a împrumutat România cu 20 de miliarde de euro

    Florin Roman, deputat și vicepreședinte al PNL, spune că actuala coaliție la putere a împrumutat, de la preluarea guvernării, adică în mai puțin de doi ani, 20 de miliarde de euro. Ceea ce ar însemna că fiecare român este împrumutat, din cauza PSD-ALDE, cu 1.006 euro.



    „În ultimii doi ani, guvernul de stânga PSD-ALDE a împrumutat România cu 20 de miliarde de euro şi pe fiecare român cu 1006 euro. Numai în primele 9 luni ale acestui an, Dragnea a îndatorat România cu 9,8 miliarde de euro. Este răspunsul oficial al guvernului Dancilă la o interpelare pe care am adresat-o Ministerului de Finanţe”, susține vicepreşedintele PNL.

    Acesta mai arată că doar dobânzile pe care statul român trebuie să le plătească au ajuns la 1 miliard de lei pe lună și că, lunar, pensiile și salariile sunt plătite doar pe seama banilor împrumutați. „Practic, lunar, guvernul de stânga PSD-ALDE se împrumută cu circa 1 miliard de euro pentru a plăti pensii şi salalarii, în condiţiile în care investiţiile au scăzut la un nivel istoric. La acestea mai adăugă încă 1 miliard de lei pe lună se duc pentru dobânzile pe care le generează datoria publică. Românii trebuie să ştie că plata salariilor unor categorii de bugetari, a pensiilor se face pe seama unor împrumuturi extrem de împovărătoare care vor fi plătite de noi toţi. Până azi, plătim un «credit» de 1.006 euro, fiecare român, de care nu ne-a întrebat nimeni, dacă îl vrem sau nu”, precizează Florin Roman, printr-un comunicat.

    „Pentru ca fiecare român să înţeleagă unde ne duce Dragnea, fac precizarea ca în perioada crizei economice, guvernul Boc a contractat cel mai mare credit din istoria României: 12,95 miliarde de euro, bani care au intrat în vistieria BNR şi la care nu s-a umblat. Atunci România înregistra o scădere economică uriaşă, de minus 8%. PNL îi solicită lui Liviu Dragnea sa pună capăt acestei situaţii inacceptabile şi sa nu mai pună biruri pentru români, fără să-i întrebe”, concluzionează deputatul liberal.

    Politică

    România

    Urmăriți-ne pe Google+

    Urmăriți-ne pe Twitter!

    Urmăriți-ne pe Youtube!