• Ultimele știri

    miercuri, 10 octombrie 2018

    Constantin Necula despre Referendum: Nespălații pe creier au acuzat spălații. Am ieșit pozitiv la ură și preconcepții, la mediocritate și vulgaritate

    Părintele profesor Constantin Necula susține că referendumul a fost un boicot, în care oamenii care s-au declarat ortodocși și-au anulat apartenența la BOR și că Referendumul a fost un test în urma căruia am ieșit pozitiv la ură.



    Iată mai jos poziția acestuia, cu precizarea că intertitlurile ne aparțin:

    „Am ieșit pozitiv la ură și preconcepții, (…) la mediocritate și vulgaritate”


    „Cifrele sunt limpezi și fiecare le va folosi pentru a argumenta în felul ce-i convine. Am văzut deja reacția unor vectori de imagine aplaudând cu o mână și cu cealaltă postând pe facebook, sursa cea mai de preț a diseminării unei manipulări vrednice pentru o cauză politică adevărată.

    Ne-am testat și am ieșit pozitiv la ură și preconcepții, la greață prin privire la sexualitatea celuilalt, la mediocritate și vulgaritate, la incultură politică. Constat că cea mai boicotată ne-a iești conștiința.”

    „Adepții boicotului nu au făcut decât ce fac mereu Duminica”


    „Unii din copiii creștini ai Bisericii mele au ieșit din abstracția boicotului. Alții, asemeni unor adolescenți care le știu pe toate, au spălat vase, au curățat cartofi, au făcut baie de aburi și au aplicat orice în încercarea de a -și trăi Duminica așa cum o fac mereu. De fapt adepții boicotului nu au făcut decât ce fac mereu Duminica.

    Se afundă într-o credință personală și îl reduc pe Dumnezeu exact doar la ce cred ei că este, un Dumnezeu al oportunismului detailat până la aroma de cafea și fumul de țigară”, a spus părintele Necula, potrivit altarulcredintei.md.

    „Nespălații pe creier au acuzat spălații!”


    „Nespălații pe creier au acuzat spălații. Acuzele lor dovedesc că sunt mult mai grave fisurile din conștiința noastră decât simpla provocare și menținere a unui boicot. Motivarea, construcția unei atitudini neloiale pentru cultura democratică a fiecărei persoane implicate în procesul gândirii nu a contat și nici nu va mai conta deloc.

    Despre cel mai mare câștig al Referendumului


    „Par că și-au anulat apartenența la Biserica Ortodoxă, și probabil că vor face un spectacol media din asta, o serie de personalități culturale, media, de scenă ori film, membri ai colectivului larg al divertismentului românesc.

    Acesta este cel mai mare câștig al Referendumului, probabil, identificarea unei majorități declarativ creștine care nu știe Crezul. Un boicot care folosește exact aceluia pe care acuzau că-l slujim ceilalți, votanții.

    Liderul unui partid care a promis un Referendum și l-a dat, a promis UE un Nu și l-a oferit, a dovedit încă o dată că știe mai mult decât autointitulații politicieni că politica se înrudește, temeinic și pentru mine definitiv, cu cea mai veche meserie din lume- cum le place să zică”, a mai spus părintele.”

    „De acum creștinii sunt în minoritate”


    „Criza de lideri politici amendată, insistența timp de 30 de ani pe toate greșelile reale ori închipuite ale oamenilor din Biserică și mai nou din tot ce o mărturisește, utilizarea diasporei pe post de marotă a politicii liberale până când s-a dovedit prea legată de cultura de Acasă ca să nu înțeleagă cultura Înstrăinării în care trăiește și multe, multe altele, sunt motivul unor procente mici dar importante. De azi creștinismul românesc a intrat în minoritate!

    Cerem să fim tratați ca atare! Iar prima cerere, rețineți, este aceea că familia este alcătuită din bărbat și femeie. Nu, nu pentru că un Cod Civil, care va fi diluat în 3 ore într-un Parlament dezorientat, va mai scrie sau nu că vorbim despre aceasta în chip moral ci pentru că oricât de multă hârtie învelește cadavrul ciopârțit al anatomiei umane, ea rămâne legată de bărbat și femeie. Neam boicotat, nu o dată, de-a lungul istoriei, am ajuns performanța teribilă de a ne boicota de noi înșine, de propria natură și naturalețe. Crucile din cimitire vor spune, cândva, arheologilor viitorului că și în acest Neam au trăit familii. Dacă nu ne-om boicota cimitirele, transformându-le grabnic în autostrăzi”.

    Ce părere aveți despre poziția preotului Constantin Necula? Suteți de acord cu el sau nu? Lăsați mai jos, la Comentarii, opinia dumneavoastră!

    Politică

    România

    Urmăriți-ne pe Google+

    Urmăriți-ne pe Twitter!

    Urmăriți-ne pe Youtube!