• Ultimele știri

    luni, 29 octombrie 2018

    Cele 13 familii care guvernează în secret lumea, Noua Ordine Mondială și măsurile pentru viitor

    Nu este pentru nimeni o noutate că lumea este condusă de o elită formată din cei mai bogați și influenți oameni ai planetei. Acești conducători din umbră urmăresc să-și impună propriile legi și reguli sub forma unei globalizări totale, pe care o cunoaștem cu toții sub numele de Noua Ordine Mondială.



    Cele 13 familii care conduc lumea

    În ultimul deceniu, s-a scris enorm de mult despre oamenii care conduc lumea din umbră. Aceștia sunt de fapt păpușarii, cei care fac jocurile de culise și nu apar niciodată în public. Ei sunt cei care decid viitorul omenirii, dar și momentele în care este bine să înceapă un război sau o economie să se prăbușească. Este greu de digerat o asemenea informație și în contextul actual am putea crede că suntem conduși de cei pe care îi votăm, dar în contextul global, ei nu sunt decât oamenii din fața camerelor de filmat sau cei care creează titlurile ziarelor.


    Adevărata putere este dincolo de ei și este în mâna a doar 13 familii. Aceste familii sunt organizate într-un consiliu, care are o agendă anuală, cu numeroase măsuri importante sau mai puțin importante. Aceste măsuri, fără doar și poate, se implementează întocmai și astfel viitorul omenirii este creionat dintr-o sală secretă de conferință. Noua Ordine Mondială va fi implementată într-un viitor cât mai scurt.

    Se spune că aceste familii sunt îndreptățite să conducă lumea, pentru că ei sunt descendenții direcți ai zeilor antici. Acești zei antici au pus bazele civilizației și din acest motiv, cele 13 familii și-au rezervat dreptul de a forma un guvern din umbră, care decide soarta planetei. Aceste 13 familii sunt după cum urmează:

    Rothschild (Bauer or Bower) – Pindar
    Bruce
    Cavendish (Kennedy)
    De Medici
    Hanover

    Habsburg
    Krupp
    Plantagenet
    Rockefeller

    Romanov
    Sinclair (St. Clair)
    Warburg (del Banco)
    Windsor (Saxe-Coburg-Gothe)

    Noua Ordine Mondială, măsuri pentru viitor


    Deși nu se vorbește foarte mult despre agenda celor care conduc lumea, au fost identificate 6 direcții în care viitorul trebuie să se îndrepte. Acestea sunt după cum urmează:

    1.Stabilirea unei „ordini” economice internaţionale sub directul control al unui organism francmasonic mondial.

    2.Stabilirea şi impunerea necondiţionată a unui Guvern Mondial francmasonic.

    3.Cucerirea şi subjugarea prin mijloace economice a celor două super-puteri, SUA şi Rusia, care va fi urmată de unirea celor două.

    4.Stabilirea viitoarelor State Unite ale Europei (în această direcţie deja s-au făcut paşi gigantici pe care numai cei naivi nu îi remarcă), ca aşa-zisa noţiune dominantă în cadrul căreia va exista un Guvern Mondial format exclusiv din masoni.


    5.Alegerea şi impunerea unui Rege planetar unic, care va fi iniţiat şi modelat chiar de maeştrii francmasoni, pentru a conduce Guvernul Mondial.

    6.Crearea şi promovarea unei aşa-zise „religii” mondiale, care va coordona în conformitate cu scopurile masonice toate religiile pământului şi va avea în frunte un fel de pontif mondial, care va conduce la rândul său alături de conducătorul unic, planetar.
    În „Noul Testament Diabolic” (ideologia “Iluminaţilor” lui Adam Weishaupt) publicat în 1785, se spune: „Noul guvern mondial va trebui să apară ca patronul şi binefăcătorul popoarelor”.

    Sursa: efemeride.ro

    Politică

    România

    Urmăriți-ne pe Google+

    Urmăriți-ne pe Twitter!

    Urmăriți-ne pe Youtube!