• Ultimele știri

    marți, 14 august 2018

    Voi sunteți de acord? USR vrea modificarea legii jandarmeriei

    Uniunea Salvați România inițiază un proiect de modificare a Legii Jandarmeriei (550/2004) prin care jandarmii să poată fi identificați în baza unui număr afișat în clar pe uniformă în cazul în care au un comportament abuziv față de cetățeni.


    Concret, jandarmii în exercitarea atribuțiilor de serviciu vor putea fi identificați cu ușurință în cazul în care comit abuzuri asupra cetățenilor și vor putea să răspundă individual pentru acțiunile săvârșite. În acest mod, Jandarmeria Română ca instituție va fi exonerată de o pedeapsă colectivă atât de ordin moral din partea societății, cât și penal și civil din partea autorităților competente.

    ”În urma studierii legislației comparate din mai multe state europene a instituțiilor cu rol similar Jandarmeriei Române, am constatat că, modelul german prin care fiecare polițist are atribuit un număr de identificare, poate fi implementat și în legislația națională. Considerăm că reformarea statului german, ținând cont de istoricul din al Doilea Război Mondial, reprezintă un model de reconstrucție democratică și de consolidare a unui sistem instituțional care respectă și protejează drepturile cetățenilor”, a declarat senatorul USR George Dircă, unul dintre inițiatorii proiectului.

    „Numerele de identificare vor avea regim nepublic și vor fi cunoscute de comandantul fiecărei unități în parte. În scopul protejării activității specifice jandarmilor, aceste numere atribuite vor fi trecute într-un registru special și pot fi dinamice periodic sau alocate înaintea fiecărei misiuni pentru ca identitatea agenților să nu fie devoalată în timpul misiunilor operative desfășurate în conformitate cu legea 550/2004, ci doar la cererea organelor competente de anchetă în cadrul unor anchete ce privesc modul în care s-au desfășurat acțiunile forțelor de ordine.

    Uniunea Salvați România condamnă ferm orice fel de abuz din partea instituțiilor statului și consideră că interesul cetățeanului este prioritar. Există numeroase imagini video din timpul protestelor din 10 august care arată comportamentul abuziv din partea anumitor jandarmi asupra cetățenilor români și străini care nu reprezentau o amenințare și nu erau implicați în acte de vandalism. În aceste condiții, Parchetul Militar trebuie să clarifice cu urgență dacă modul de acțiune al Jandarmeriei Române a fost legal”, anunță USR printr-un comunicat.

    Politică

    România

    Urmăriți-ne pe Google+

    Urmăriți-ne pe Twitter!

    Urmăriți-ne pe Youtube!