• Ultimele știri

    vineri, 22 septembrie 2017

    Austria ne defrișează padurile, controlează sistemul bancar românesc, scoate petrol din România și în schimb NU VREA ROMÂNIA în Shengen

    Austria, cel mai mare investitor în România, a fost prima care și-a anunțat, joi, opoziția față de aderarea României la spațiul Schengen. Cancelarul social-democrat Christian Kern a calificat drept „necugetată” abordarea lui Juncker, amintind că pentru adoptarea monedei euro trebuie respectate cu strictețe criteriile de la Maastricht.


    Trei state europene au mitraliat într-o zi intențiile României de a adera la Schengen. Austria, Germania și Olanda au spus un NEIN ferm intrării României în spațiul Schengen.

    Austria, cel mai mare investitor în România, a fost prima care și-a anunțat, joi, opoziția față de aderarea României la spațiul Schengen. Cancelarul social-democrat Christian Kern a calificat drept „necugetată” abordarea lui Juncker, amintind că pentru adoptarea monedei euro trebuie respectate cu strictețe criteriile de la Maastricht. Ministrul de externe, Sebastian Kurz a accentuat că „zona euro și spațiul Schengen sunt deschise tuturor celor care îndeplinesc criteriile”, iar dacă aceste criterii nu sunt îndeplinite, nimic nu este posibil.

    Ulterior, Mark Rutte, premierul Olandei, țară care de ani buni pune bețe-n roate aderării noastre la Schengen, afirma că viziunea despre viitorul Uniunii Europene expusă de Jean-Claude Juncker este cea a unui ”romantic”. ”Cred că atunci când cineva are viziuni, trebuie să consulte un doctor”, a completat Rutte. Întrebat despre propunerea lui Juncker ca România și Bulgaria să fie primite în Schengen imediat, premierul olandez a răspuns: „Nu acum. Ne opunem. Sunt prea multe temeri privind controlul frontierelor și corupția”.

    În aceeași notă a fost și declarația ministrului german de Interne, Thomas de Maiziere. El spune că nu vede pentru România și Bulgaria „nicio posibilitate să intre în spațiul Schengen. „Sincer vorbind, mai au un drum lung de parcurs”, a punctat responsabilul german. Mai tranșant a fost președintele comisiei de finanțe a Uniunii Creștin Sociale (CSU – aliata bavareză a Uniunii Creștin Democrate a cancelarului Angela Merkel), Hans Michelbach, care s-a pronunțat clar împotriva extinderii zonei euro și a spus direct că România și Bulgaria nu îndeplinesc condițiile pentru a se alătura acestei zone.

    Sursa: ActiveNews.ro

    Politică

    România

    Urmăriți-ne pe Google+

    Urmăriți-ne pe Twitter!

    Urmăriți-ne pe Youtube!