• Ultimele știri

    marți, 18 aprilie 2017

    "Vă vom omorî copiii şi-i vom tăia cu cuţitul, mărunt, mărunt". POLIŢIŞTII CONSTĂNŢENI, AMENINŢAŢI CU MOARTEA

    Sindicatul Naţional al Agenţilor de Poliţie din România, Biroul Teritorial Constanta, readuce în prim-plan riscurile la care sunt expuşi politişti în teren şi modul în care aceste evenimente sunt gestionate, la nivel de IPJ Constanta.



    Drept exemplu, potrivit SNAP Constanţa „în ziua de 11.06.2016, 2 poliţişti, agenţi de siguranţp publică, din cadrul Poliţtiei Municipiului Mangalia şi un militar jandarm din cadrul I.J.J Constanţa, au participat la măsuri de ordine în Staţiunea Saturn, cu ocazia desfăşurării concursului „TRIATLON”, pe segmentul de drum aflat între Staţiunea Saturn şi Venus. Având în vedere că pe acest tronson a fost restricţionat accesul auto şi pietonal, cei menţionaţi se aflau în dispozitivul organizat şi ordonat în acest sens. La un moment dat, în timp ce se desfăşura proba de alergare pe acel tronson, la gardul instalat de Jandarmerie, în dispozitiv, a venit în viteza un autoturism de teren marca Duster, cu inscripţia firmei de pază, B……..", condus de administratorul firmei din Mangalia, fost ofiţer de poliţie scrie cugetliber.ro

    Acesta şi-a exprimat intenţia de a trece de acel dispozitiv pentru a ajunge ăntr-o locatie oarecare. Vizibil nervos si deranjat, acesta a coborat injurand, s-a indreptat vadit spre politist ….si injurandu-l de ,,mama'', (nu se pot reproduce injuriile), s-a repezit cu pumnul sa-l loveasca in fata pe agentul de politie. În acel moment, a intervenit lucrătorul de la Jandarmerie care s-a interpus între aceştia, cu intenţia de a-l opri pe agresor. Văzând că agresorul insistă să-l lovească pe poliţist, imediat a intervenit şi al doilea agent care se afla în imediata vecinătate. Văzându-se depăşit ca raport de forţe, administratorul firmei de pază s-a retras, a urcat în maşină şi a plecat”.

    Aceiaşi poliţişti şi jandarmi, câteva zile mai târziu, la data de 29 iunie, în jurul orei 02.30, „în timp ce se aflau împreună cu patru poliţişti locali, au fost amenintaţi de cetăţeni de etnie turcă care ascultau muzică la intensitate mare şi petreceau zgomotos, fapt ce deranja turiştii cazaţi la hotelurile din apropiere, în Staţiunea Saturn. Înainte de acest apel au mai fost şi alte sesizări cu privire la acelaşi aspect, au fost luate măsuri de sancţionare contravenţionala a organizatorului G.G., ocazie cu care i s-a pus acestuia în vedere să reducă volumul muzicii ascultate, întrucât terasa este în aer liber. Din această mulţime (sute de indivizi), a ieşit în faţa numitul I.A. , care a proferat cuvinte injurioase şi ameninţări cu acte de violenţă la adresa organelor de ordine şi familiilor acestora”, mai spun reprezentanţii SNAP Constanţa.

    „O să venim peste voi în case şi o sa vă luăm de lângă familii”; „vă vom omorî unul câte unul”;,, ştim unde staţi şi ne vom ocupa de voi”; „vă vom omorî copiii şi-i vom tăia cu cuţitul mărunt, mărunt...”; „cine sunteţi voi de veniţi să ne stricaţi petrecerea?”, sunt doar câteva dintre zecile de ameninţări proferate la adresa agenţilor.

    Semnal de alarmă tras de poliţişti!

    „Pe final tragem un semnal de alarmă asupra câtorva probleme cu care se confruntă poliţiştii în teren:

    - raportarea cu prioritate a evenimentelor in care sunt implicati politistii in teren, prin natura serviciului lor, in special cand acestia se confrunta cu grupuri, persoane violente si raportul de forte este in defavoarea acestora.

    - de revizuit actele normative referitor la programul de functionare al unitatilor de alimentatie publica din proximitatea locurilor de cazare, in special unde se difuzeaza muzica in aer liber, (se emit autorizatii cu incalcarea legii privind programul de functionare).- dotarea insuficienta, necorespunzatoare a politistilor;- lipsa acuta de forte de ordine in strada,( o singura patrula pe schimb);- numarul mic de autoutilitare MAI (marea lor majoritate fiind defecte); - reactia lenta sau inexistenta a celor care coordoneaza activitatea politistilor aflati in serviciu, atunci cand acestia se confrunta cu situatii dificile;

    Evenimentele nu au fost aduse la cunostinta IGPR, astfel ca in ambele situatii nu au fost desfasurate nici un fel de activitati menite sa intareasca politistilor increderea de sine, in institutia,, Politiei " si conducatorilor ei, astfel incat evenimente de acest gen, sa nu se mai repete.

    Lipsa de reactie, nu face decat sa dea curaj acestor elemente certate cu legea, sa mai savarseasca astfel de fapte sau altele mai grave.

    Astfel de situatii , trebuiesc mediatizate, luate masuri legale cu fermitate fata de cei care se fac vinovati in acest sens , in scopul de a nu se mai repeta .

    Sindicatul National al Agentilor de Politie prin grija Biroului Executiv Central, asigura asistenta juridica in aceste cauze in care se fac cercetari sub aspectul savarsirii infractiunii de ultraj.

    Referitor la cele de mai sus, asteptam cu deosebit interes masurile luate de catre conducerea I.G.P.R. si I.P.J Constanta cat si raspuns scris.

    Politică

    România

    Urmăriți-ne pe Google+

    Urmăriți-ne pe Twitter!

    Urmăriți-ne pe Youtube!