• Ultimele știri

    vineri, 7 aprilie 2017

    Turcia salută atacul Statelor Unite asupra Siriei: Un demers pozitiv care trebuie COMPLETAT

    Turcia a salutat atacul american cu rachete de croazieră asupra Siriei, pe care-l consideră o evoluţie ”importantă şi semnificativă” şi îndeamnă la o poziţie susţinută şi dură împotriva preşedintelui Bashar al-Assad, care să-l facă ”incapabil să mai dăuneze propriului popor”, relatează The Associated Press, citată de News.ro.



    ”Este imperativ ca regimul preşedintelui sirian Bashar al-Assad să fie deplin pedepsit de comunitatea internaţională”, a declarat vineri, într-o intervenţie televizată, în direct, vicepremierul Numan Kurtulmus.

    Acesta a mai declarat că atacul american este un demers pozitiv care ”trebuie să fie completat”, iar barbaria regimului Assad ”trebuie să fie oprită imediat”.

    Vicepremierul turc a adăugat că speră ca această operaţiune a Statelor Unite să contribuie la intensificarea eforturilor de pace în Siria.

    Turcia este unul dintre cei mai vocali critici ai preşedintelui sirian Bashar al-Assad şi susţine opoziţia siriană care luptă împotriva regimului încă de la începutul conflictului sirian.

    Politică

    România

    Urmăriți-ne pe Google+

    Urmăriți-ne pe Twitter!

    Urmăriți-ne pe Youtube!