• Ultimele știri

    duminică, 30 aprilie 2017

    Străinii apreciază și susțin afacerile românești. Sătul de birurile din țara noastră, un român prosperă în Olanda

    În timp ce românii sunt împovăraţi de noi biruri, inventate mai nou pentru gospodării, Florin Luca, un român plecat în Olanda, a reuşit să-şi deschidă mica afacere în câteva zile, cu ajutor de la autorităţi. Statul olandez i-a catalogat carmangeria drept hobby util comunităţii, 



    aşa că Luca a devenit furnizorul de produse tradiţionale din carne pentru români din Ţările de Jos scrie adevarul.ro

    Când li se face dor de gustul bunătăţilor de acasă, românii din Ţările de Jos ştiu pe cine să caute. Florin Luca, zis „Măcelaru“, este furnizorul de produse tradiţionale din carne în care regăseşti gustul şi savoarea ştiute. La 34 ani, măcelarul din Orăştie este stabilit în Olanda de 11 ani şi lucrează în mica sa carmangerie după reţete veritabile, de la care nu vrea să se abată.

    Chemat să lucreze, ajutat să rămână



    Vine dintr-o familie cu cinci copii: trei băieţi, toţi trei măcelari ca bunicul matern, şi două fete. Niciunul dintre băieţi nu mai este în ţară: Florin şi Daniel sunt în Olanda, iar mezinul Sebastian stă în Franţa, unde s-a reprofilat.

    Dar Florin n-a renunţat la profesia sa, care l-a dus pe drumul străinătăţii de la început. A lucrat în Germania, iar când s-a ivit ocazia din Olanda, oferită printr-un program guvernamental olandez, a mers mai departe. Un prieten român i-a deschis mintea, pe când se afla la un schimb de exeperienţă în Slovacia. „Aveam multe avantaje în Olanda. Locul de muncă era asigurat, făceam un curs gratuit de limbă, iar cazarea era de asemenea gratuită. M-am integrat din start într-un astfel de sistem care îţi crea facilităţi“, afirmă Florin. După 3 ani şi-a cunoscut şi viitoarea soţie, Ioana, tot româncă, şi au împreună doi copii: o fată şi un băiat.

    În august 2016 s-a hotărât cu soţia să pornească afacerea. Primise încurajări de la prieteni şi cunoştinţe, cărora le pregătise tot felul de bunătăţi la diferite evenimente româneşti sau la un simplu grătar. Într-un spaţiu de lângă casă, amenajat corespunzător, a deschis carmangeria în care prepară produsele. Nu le vinde acolo, ci primeşte comenzi online şi telefonic, pe care le livrează tot ei. 

    Secretele mititeilor

    Florin urmăreşte blogurile culinare şi mărturiseşte că se îngrozeşte când vede cum sunt făcuţi popularii mititei.

    „Am făcut liceul agricol din Geoagiu-Băi, cu practică la abator. Şi am învăţat ca la carte cum se prepară produsele. În ultimii ani am constatat că, în general, majoritatea producătorilor români nu mai respectă reţetarul. Lucrurile au degenerat, mă îngrozesc când citesc cum se fac mititeii. La mici se pune carne de porc şi de vită, cu sare, piper, cimbru, usturoi, boia şi bicarbonat moderat. Contează dozajul, în ţară pun atât de mult bicarbonat, încât când am mâncat mi s-au uscat buzele şi mi s-a făcut imediat sete. Prepară cu diferiţi compuşi chimici, pun soia, geluri care fixează apa, emulsii, adaosuri care triplează masa. La 5 kilograme de carne şi 15 kilograme de slănină, ei obţin 60 kilograme de produs finit. În România am ajuns de mă feresc de preparate. Mai bine mi le fac cu mâna mea“, declară măcelarul.

    Cum a devenit întreprinzător

    Ca să îşi deschidă afacerea, românul a avut de parcurs un drum simplu. Atât de simplu, încât pare neverosimil pentru noi. „Am trimis un mail la Camera de Comerţ, KVK se spune prescurtat, şi în nicio săptămână am primit acordul de start şi linkuri de unde să mă informez cu privire la autorizare. Am completat un formular online, a durat 5 minute şi am primit o programare, la care să mă duc cu actele pregătite. Le-am semnat eu şi soţia şi gata, eram întreprinzător“, spune Florin.

    El a depus apoi actele la primăria din Dordrecht, micul orăşel de lângă Rotterdam în care locuieşte. A făcut o programare online şi a fost chemat la întrevederea cu experţii KVK. Aceştia au ascultat ce vrea să facă, i-au luat dosarul şi i-au spus că într-o săptămână va primi răspuns. În 3 zile l-au sunat.

    „Mi-au comunicat că ei au decis, studiind dosarul, că afacerea mea, făcută în special pentru comunitatea românească, este mai degrabă un hobby, nu un mijloc prin care noi să ne îmbogăţim. Aşa că mi-au dat un răgaz pe termen nedeterminat ca să mă dezvolt. Mi-au spus ca, atunci când mă extind, să trec din nou pe la ei, cu dosarul pentru autorizarea afacerii. Asta a fost tot. Astfel am primit eu cel mai mare ajutor chiar de la autorităţi. Greu de imaginat, nu-i aşa? Aici nu ştiu ce e birocraţia. M-au făcut să gândesc pozitiv. Aşa este în Olanda. Vreţi să vă spun cum a fost în România?“

    Statul român, principalul obstacol

    Pentru că şi-a dorit foarte mult să pornească o întreprindere şi în România, Florin Luca a încercat nu o dată, ci de două ori, să deschidă o afacere. Întâi o carmangerie, apoi o fermă de animale. Nu a fost chip. În primul rând, din cauza autorităţilor locale, care l-au pus să obţină avize peste avize, să aştepte la nesfârşit, să plătească racordări la reţele de alimentare cu apă şi energie electrică, pentru ca apoi să-i taie furnizarea pe motiv că „nu rentează“. Antreprenorul a pierdut lupta cu statul român.

    „Dar ce-aţi venit, să vă faceţi patron?“, m-a întrebat la Fisc, în bătaie de joc. Doar în România am auzit cuvântul pronunţat cu atât dispreţ. În Olanda nu l-am auzit deloc. Aici eşti , <întreprinzător>, care eşti util societăţii. Produci ceva, dai de lucru oamenilor, plăteşti taxe şi impozite din care se realizează alte proiecte utile comunităţii. Statul sprijină începătorii, timp de 3 ani ai multe facilităţi la impozitare. Băncile susţin ideile bune, dacă ai un proiect bun, îţi acordă rapid finanţarea, fără un istoric. Nu am primit niciun control până acum, primesc doar scrisori acasă în care sunt înştiinţat de diferite noutăţi legislative. Sunt tot cetăţean român, dar am drepturile unui olandez, cu excepţia votului. Sunt respectat“, arată Florin Luca.

    Politică

    România

    Urmăriți-ne pe Google+

    Urmăriți-ne pe Twitter!

    Urmăriți-ne pe Youtube!