• Ultimele știri

    vineri, 14 aprilie 2017

    FISCALIZĂM TOTUL! PSD IMPUN noi BIRURI pe mediul privat, pentru a mări veniturile BUGETARILOR. Cum vrea Lia Olguța Vasilescu să schimbe cota unică de impozitare

    Guvernul dorește să promoveze noi biruri pe mediul privat pentru a putea să acopere în bugetul de stat măririle de salarii și pensii pe care le-a promis în campania electorală. Astfel, executivul pregătește introducerea unui impozit pe gospodării în locul cotei unice de impozitare de 16%, o măsură care va dăuna celor care muncesc și va fi în folosul celor care muncesc puțin sau deloc.



    Despre acest subiect a vorbit și ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, care susţine că ideea provine din "sistemul american" și prin implementarea acestia oamenii vor putea să își deducă cheltuielile făcute.

    "Este sistemul american. Ideea e să scoți din economia neagră toți banii posibili, apropos și de unde încasăm ca să mărim salariile: fiscalizăm totul", a afirmat Vasilescu într-o emisiune televizată, potrivit hotnews.ro.

    Ministrul Muncii a oferit și câteva exemple privind activitățile în care se vor resimți schimbările anunțate, dar de fapt ne spune că "fiscalizam totul" ca să putem mări salariile bugetarilor.

    "Dacă vrei să îți duci copilul la școala de balet și să reduci această cheltuiala, cereți chitanță? Veți ajunge să cereți de peste tot chitanță", a precizat Vasilescu. "Și la meditații, exact. Vă duceți copilul la meditații, cereți și puteți să vă deduceți", a completat ministrul la întrebarea moderatului.

    Discuțiile privind noile măsuri sunt momentan în faza incipientă, conform surselor din Ministerul Finanțelor, fiind luate în calcul mai multe variante.

    "E vorba de un mecanism de deduceri fiscale pentru gospodării și din cauza că în acest moment nu există în Codul Fiscal conceptul de gospodărie și nici cel de familie, așa cum e în alte țări. Acum se încearcă o redefinire din punct de vedere fiscal a acestor concepte", au afirmat sursele respective.

    Politică

    România

    Urmăriți-ne pe Google+

    Urmăriți-ne pe Twitter!

    Urmăriți-ne pe Youtube!