• Ultimele știri

    vineri, 17 martie 2017

    Cum poate fi salvat satul românesc tradiţional. Soluţia oferită de un străin care luptă să le arate românilor bogăţia pe care nu ştiu că o au

    Peter Hurley este un irlandez ce locuieşte în România de mai bine de două decenii şi de şapte ani încearcă să-i conştientizeze pe români de cea mai mare bogăţia a lor: satul tradiţional. Ultima sa idee e crearea unei structuri care să încurajeze şi consilieze producătorii de la sat, FIRICEL.



    „Când vine vorba de cultură tradiţională, voi chiar aţi atras loz câştigător. Voi nu vedeţi bogăţia pe care o aveţi. Sunteţi cumva cvasi-conştienţi. Trăţi într-o somnolenţă cruntă“, spune Peter Hurley, un irlandez care de 7 ani se încăpăţânează să organizeze, din economiile proprii şi din credite, un festival al tradiţiilor în Maramureşul istoric.

    Tot el, care locuieşte de 23 de ani în România, spune că satul românesc are nevoie să gândească economic şi să înveţe să-şi vândă roadele muncii, iar asta se poate doar prin implicarea oamenilor.


    „Implicarea civică ar fi cheia salvării satului românesc. Noi nu facem un festival de 7 ani, noi tragem un clopoţel despre un foc viu“, afirmă Peter.


    O soluţie prin care s-ar putea dezvolta latura economică a satului românesc ar fi FIRICEL, un acronim pentru Fondul de Investiţie Rurală pentru Încurajarea Cooperării în Economia Locală. Pe scurt, o structură, existentă doar pe hârtie momentan, care ar funcţiona asemeni unui consiliu alcătuit din oameni de afaceri şi specialişti în diverse domenii, care ar oferi consultanţă ţăranilor uniţi în structuri asociative ca să vândă roadele muncii lor şi care ar putea deveni realitate dacă oamenii s-ar implica.

    „Focul viu din vatra satului tradiţional poate să fie menţinut aprins dacă producţia hranei în sistem gospodăresc va redeveni o afacere profitabilă. (...) Scopul FIRICEL este încurajarea cooperării între producătorii din mediul rural şi sprijinirea acestora în accesarea fondurilor disponibile pentru dezvoltarea de iniţiative antreprenoriale, în special PNDR“, scrie Peter Hurley şi Loredana Ionescu într-o broşură numită „Focul viu“, în care prezintă toate minunăţiile Maramureşului şi ce s-a făcut în aceşti 7 ani la festivalul de tradiţii organizat în nordul ţării. Tot acolo se precizează că e nevoie de un pact de cooperare între producătorii de hrană, ţăranii, investitorii şi consumatorii, dar şi că acest consiliu al FIRICEL ar putea coordona un program de mentorat între oamenii de afaceri cu experienţă şi cei aflaţi la început de drum. I-ar putea învăţa tainele business-ului şi al marketingului, dar şi oferi sprijin concret, la faţa locului, inclusiv juridic.

    „Oamenii nu conştientizează că ei pot să facă“

    Irlandezul spune că FIRICEL a plecat din nevoia de pe teren, din concluziile celor şapte ediţii de festival şi din sutele de discuţii cu oamenii locului şi cu cei care au mici afaceri în Maramureş. Unul dintre aceştia, din Sighetu Marmaţiei, s-a arătat încântat de idee şi a promis sprijin. Hurley vede acest fond asemeni unui cluster cu un board (n.r. conducere) de specialişti ce oferă consiliere. „Oamenii nu conştientizează că ei pot să facă“, susţine irlandezul.

    În opinia sa, satul românesc tradiţional se sprijină pe trei elemente: spiritualitate prin biserică şi şcoală, administraţie şi prin economie-agro-economie. Regretă că lumea nu se gândeşte la sat ca la o sursă economică valoroasă.

    „Această moştenire tradiţională e chiar aurul vostru. E o sursă de bogăţie economică, pentru voi şi pentru viitoarele generaţii“, consideră Peter. Implicarea e cuvântul cheie întrucât, e de părere străinul, convins că „nicio politică de stat nu va rezolva lucrurile“ şi că „singura ce poate să rezolve e piaţa“.

    Citiți mai multe pe Adevarul.ro

    Politică

    România

    Urmăriți-ne pe Google+

    Urmăriți-ne pe Twitter!

    Urmăriți-ne pe Youtube!