• Ultimele știri

    joi, 2 februarie 2017

    Propunerea Comisiei Europene pentru toate țările membre UE: Același salariu în toată Europa!

    Presedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a pledat pentru introducerea unui „salariu social minim” mai intai in zona euro, apoi in toate tarile Uniunii Europene, relateaza AFP, preluata de Agerpres. „Cred ca trebuie peste tot in Europa, in toate tarile membre, incepand cu zona euro, un salariu social minim. 



    Orice munca merita un salariu”, a declarat presedintele executivului european, in cursul unei conferinte organizate la Bruxelles cu privire la drepturile sociale.

    „Orice munca ar fi, trebuie un salariu minim in fiecare tara din UE (…) Acelasi lucru si pentru venitul minim de insertie sau venitul minim garantat„, a adaugat el.

    „Exista in Europa un prag al demnitatii care trebuie respectat. Acest venit minim nu trebuie sa fie acelasi in toate tarile noastre. Ar fi aberant sa revendici asa ceva”, a recunoscut el.

    Cu toate acestea, „sa avem in toate legislatiile nationale un salariu social minim si un venit minim garantat imi pare a fi complementul dimensiunii sociale a Europei”, a subliniat Jean-Claude Juncker.


    In opinia fostului premier luxemburghez, care a fost si ministru de finante si al muncii in Mare Ducat, acest salariu minim nu ar trebui sa mearga „in contrasens cu toate consideratiile care graviteaza in jurul competitivitatii”, o modalitate de a raspund temerilor intreprinderilor mici si mijlocii.

    Salariul minim, care exista de multa vreme in Franta, a fost generalizat in Germania abia la 1 ianuarie 2015. Prima economie a zonei euro dispunea pana atunci de salarii minime, negociate in acordurile pe ramura, care nu acopereau neaparat toate meseriile.

    Comisia Europeana intentioneaza sa prezinte in martie propuneri pentru un nou soclu european al drepturilor sociale. Pe de alta parte, Jean-Claude Juncker a anuntat ca va organiza un summit social pentru locuri de munca si o crestere economica echitabila impreuna cu premierul Suediei, Stefan Lofven, pe 17 noiembrie, la Goteborg.

    Politică

    România

    Urmăriți-ne pe Google+

    Urmăriți-ne pe Twitter!

    Urmăriți-ne pe Youtube!