• Ultimele știri

    luni, 20 februarie 2017

    Moscova și-a trimis în România corespondentul care în 1989 a transmis în întreaga lume REVOLUȚIA ROMÂNĂ

    În vara anului 1989, după întâlnirea cu scântei de la Moscova, dintre Gorbaciov și Ceaușescu, soarta dictatorului și a României erau bătute în cuie, doar că nu mulți știau cât de agitate evenimente urmează.



    Câteva săptămâni după întrevederea din iulie, la București descindea un corespondent cu greutate al agenției sovietice de presă, ITAR-TASS. Acreditarea sa la București prefața momente istorice și era făcută în deplină cunoștință de cauză.

    Asta, pentru că Nikolai Morozov era un ziarist de calibru, despre care gurile rele șușoteau chiar că ar fi ofițer acoperit al KGB. Lui i-a revenit misiunea de a transmite Moscovei, dar și restului lumii, informații despre revoluția română.

    Morozov este cel care, în noaptea de 21 spre 22 decembrie 1989, a transmis mapamondului, de la fața locului, că în Piața Universității, trupele regimului Ceaușescu au ucis 5000 de protestatari, informația fiind imediat preluată de Vocea Americii, Europa Liberă ș.a.m.d. și rostogolită în toate colțurile planetei. Această informație pe cât de fierbinte, pe atât de falsă (muriseră 49 cu totul), a dus la ieșirea masivă în stradă a românilor a doua zi, cu rezultatele știute. „Maurul” Morozov își făcuse cu brio datoria.

    În casa poetului disident, pe care îl cunoștea dinaintea revoluției, Morozov se împrietenește cu Ion Cristoiu, care îi oferă o rubrică săptămânala în publicația ”Expres magazin”. Intrigați de relația rusului cu Cristoiu, ”Doi și un sfert” infiltrează în redacție un așa-zis reporter, cu misiunea de a monitoriza povestea dintre cei doi îndeaproape. În timpul misiunii, ca să vezi!, agentul se îndrăgostește de scris și se apucă de lansat cărți de mare succes pe bandă rulantă, sub peseudonimul ”Pavel Coruț”.
    Revenind, dacă Moscova a trimis în România, în septembrie 1989, un corespondent de talia lui Morozov era pentru că se aștepta la o perioadă spectaculoasă, care trebuia urmărită de un profesionist desăvârșit. Poate chiar mai mult decât urmărită.

    Ulterior, când lucrurile s-au mai așezat, Morozov a fost retras în favoarea altor misiuni jurnalistice prin lume. În 2015, el lucra la Copenhaga, în calitate de corespondent al aceleiași TASS.

    Surpriză, însă: de câteva luni, Nikolai Morozov a revenit, extrem de discret, în România, fiind reînscăunat corespondent la București.

    Poate fi o simplă întâmplare. După cum, la fel de bine, am putea emite ipoteza că, în România, au început să se petreacă, de puțină vreme, evenimente care interesează Moscova în cel mai înalt grad, odată ce și-a trimis aici, iar, decanul de experiență (și de grad?) al corespondenților TASS, agenția oficială a Rusiei. Evenimente care sunt de abia la început.

    Un articol de Bogdan Tiberiu Iacob inpolitics.ro

    Politică

    România

    Urmăriți-ne pe Google+

    Urmăriți-ne pe Twitter!

    Urmăriți-ne pe Youtube!