• Ultimele știri

    marți, 7 februarie 2017

    ”Judecătoarea care a decis în favoarea lui Iohannis a primit un schimb de terenuri . Notarul implicat în FRAUDA are legături și cu cazul primarului din Șelimbăr”

    Jurnalistul Marius Albin Marinescu a vorbit despre cazul președintelui Klaus Iohannis care a pierdut, joi, o a doua casă în Sibiu, din cele șapte deținute. "Klaus Iohannis avea șapte imobile. Unul a mai fost pierdut în 2005, tot prin documente false, anulate de instanță atunci. Al doilea proces, de ieri, trenează de 16 ani. 



    Interesul a fost să se tergiverseze pentru ca familia Iohannis să obțină bani pe chirie pentru că la parter funcționează banca Raiffeisen", a spus jurnalistul, invitat la postul B1Tv.

    "E inadmisibil ca un proces să dureze 16 ani. A fost retrimis de trei ori pentru rejudecare. S-a pierdut la Tribunal de două ori, s-a clasat, s-a trimis la judecare. Prin sentința dată ieri s-a confirmat sentința din mai 2014 a Tribunalului din Brașov. În sentință se spune că soții Iohannis nu au fost cumpărători de bună credință. S-au pierdut prin anularea unui certificat de moștenitori obținut prin modalități false", a explicat acesta.

    Totodată, Marinescu a dezvăluit că notarul care a scăpat prin NUP este implicat în toate retrocedările ilegale făcute în Sibiu, "Bucșa Radu Gabriel este implicat și în dosarul cu primarul de la Șelimbăr, Maricuța".

    În ceea ce privește judecătoarea Boca, aceasta "a judecat în favoarea lui Iohannis și a fost recompensată cu un schimb de terenuri favorabil dânsei. A primit un teren mult mai bine plasat și o suprafață mai mare decât ce s-a dat la schimb".
    Citiți mai multe pe: Evenimentul Zilei (EVZ.ro)

    Politică

    România

    Urmăriți-ne pe Google+

    Urmăriți-ne pe Twitter!

    Urmăriți-ne pe Youtube!