• Ultimele știri

    duminică, 19 februarie 2017

    Dan Puric: Presiunile din afară sunt pentru avuţie, să ne transforme într-o COLONIE NENOCORITĂ

    Invitat la România TV, actorul Dan Puric a comentat evenimentele care s-au petrecut în ultimele zile, în România. Iată câteva din afirmațiile lui Dan Puric, conform siteului Cuvântul Ortodox: "În Piaţa Universităţii sunt și au fost întotdeauna oameni de mare calitate care sunt bruiaţi de cârtiţa asta a serviciilor, care sunt deturnaţi. 



    De la cerinţele lor legitime și adevărate de la început de a se schimba guvernul s-a ajuns în câteva zile la cereri de genul locurilor de veci gratuite. Încep să apară lucruri colaterale care rup linia de forţă a acestei revolte. Nu poţi să rezolvi lucrurile cu temperatura străzii, nu revoluţiile de stradă au schimbat lucrurile, ci revoluțiile de palat.

    Gândiţi-vă că niciodată până acum în istoria acestui popor, nici pe vremea comunismului, nu a fost atacată Biserica făţiş! În clipa în care se cere o şcoală laică şi un stat laic se luptă împotriva imunităţii şi identităţii neamului românesc. Au scos o generaţie de tineri care atacă fiziologic această imunitate. Ei înşişi nu-şi dau seama ce ne-a ţinut pe noi în viaţă. Ne-a ţinut societatea civilă mii de ani sau Biserica, credinţa? Copiii aceştia care sunt îngropaţi acum sunt îngropaţi de Biserică!

    Accidentul acesta pare întâmplător, dar îl simt din ce în ce mai mult ca o mână criminală. Se foloseşte "spray-ul paralizant” al ironizării scenaritei. Seamănă enorm de mult ceea ce se întâmplă cu revoluţiile care au fost deja premeditate.

    Poporul român s-a resimțit fantastic pentru că e vorba de un lucru tragic şi se speculează asta, se instrumentalizează. De aici s-au ars etapele. S-a ajuns foarte repede de la un eveniment tragic la o demonstraţie stradală. Lucrul acesta mă face să mă gândesc că se încearcă un fel de primăvară arabă pe spatele poporului român.

    În două săptămâni se va termina această revoluţie [s-a terminat chiar cu mult mai repede – n.n.]. Va rămâne trauma în suflete şi România va rămâne la mâna ocultei internaţionale și a derbedeilor. Trebuie maturitate politică, conştiinţă și decizie. Ţara e în mâinile celor care au adus-o în acest stadiu în ultimii 25 de ani, ţara e într-o catastrofă morală şi socială. Cei care instrumentalizează protestele sunt pregătiţi pentru orice scenariu ar apărea în stradă; problema celor care reuşesc să se ridice e cum să rămână în picioare! Nu se poate fără o concepţie, fără o structură, chiar dacă energia este bună. E nevoie de o schimbare radicală, oamenii să devină responsabili, corecţie, cinstiţi și români! Fiecare să-şi facă partea lui!

    Băieţii de la putere care au căzut acum au căzut pentru că au fost puţin cam neascultători: trebuia dată și Roşia Montana, şi Chevron-ul, care e un criminal economic, trebuia să-şi facă treaba, şi ceea ce s-a găsit în Marea Neagră… Ţara trebuie devastată de prădătorii din jurul nostru, există o ocultă internaţională.

    România are nevoie de oameni de un anumit calibru. În ţara asta există oameni de mare valoare care trebuie să-şi asume vocaţional condiţia de român! S-a dat cu un spray paralizant ca să se creadă că, dacă eşti naţionalist, înseamnă că eşti xenofob, şovin, antisemit şi te paralizează în mişcări. Nu mai ai voie să-ţi iubeşti România!

    Noi ne-am pierdut demnitatea, deşi suntem neam voievodal. Ce avem noi acum sunt chestii de împrumut. Iohannis are rolul de a cosmetiza, în spatele lui e o caracatiţă şi el trebuie să facă jocurile. Clasa politică e degenerată. Nu se poate schimba în întregime, pentru că sunt aceiaşi, societatea civilă are reflexe când mature, când imature, în Piaţă totul e mozaicat, e împânzită de securişti.


    DAN PURIC despre #COLECTIV: "Intuiesc o mana... de medialert

    Mai multe pe activenews.ro

    Politică

    România

    Urmăriți-ne pe Google+

    Urmăriți-ne pe Twitter!

    Urmăriți-ne pe Youtube!