• Ultimele știri

    duminică, 19 februarie 2017

    Aproximativ 10.000 de oameni au cerut demisia preşedintelui Klaus Iohannis la Piteşti VIDEO

    Circa 10.000 de oameni au protestat sâmbătă la Piteşti împotriva preşedintelui Klaus Iohannis. Manifestanţii au cerut demisia şefului statului, transmite România TV. ACTUALIZARE. Protestul de la Piteşti s-a încheiat. Mitingul a fost unul paşnic, care s-a închiat cu participanţii la manifestaţie prinşi în Hora Unirii.



    Aproximativ 10.000 de oameni cer demisia preşedintelui Iohannis în oraşul Piteşti, unde se aşteaptă decizia în cazul celebrei case de la Sibiu.

    Curtea de Apel Piteşti a amânat pentru 22 februarie pronunţarea în acest proces.

    Manifestanţii au bannere şi pancarte pe care scrie ”Iohannis, fii preşedintele tuturor românilor”, ”Informare, nu manipulare”, ”Votul meu contează”, ”Susţinem Guvernul Grindeanu”, fluieră şi suflă în vuvuzele.

    De asemenea, organizatorii au adus şi un sistem de sonorizare, cu boxe din care se aude muzică.

    PSD Argeş a anunţat mitingul de susţinere a Guvernului Grindeanu pe Facebook, reprezentanţi ai administraţiei locale afirmând că organizatorii au obţinut autorizaţie.

    În 6 februarie, susţinători ai PSD anunţaseră tot pe Facebook un miting de susţinere a Guvernului, însă niciun participant nu a apărut în Piaţa Vasile Milea pentru a participa la manifestaţie.

    De asemenea, câteva zeci de persoane s-au adunat, din nou, sâmbătă, în fața Palatului Cotroceni, într-un protest împotriva președintelui Klaus Iohannis.

    Oamenii solicită demisia șefului statului.

    Protestatarii au steaguri tricolore și pancarte cu mesaje precum "Dacă plagiezi, poți să arestezi", "Tovarășe profesor, dă casele înapoi", "Susținem Guvernul", suflă în vuvuzele și scandează "Demisia".

    Circulația rutieră în zonă nu este oprită.

    Aproximativ o sută de persoane au venit vineri în fața Palatului Cotroceni pentru a cere demisia preşedintelui Iohannis vineri seara.

    Politică

    România

    Urmăriți-ne pe Google+

    Urmăriți-ne pe Twitter!

    Urmăriți-ne pe Youtube!