• Ultimele știri

    duminică, 29 ianuarie 2017

    Tăriceanu ATACĂ Parchetul și DNA: ”Ne dăm noi demisiile, să vină ei să ne conducă”

    Șeful Senatului, Călin Popescu Tăriceanu se plânge de imixtiunea justiției prin DNA și Parchetul General în deciziile politicului. "Kovesi are o problemă majoră pe care nu a rezolvat-o. Discuţiile lansate de preşedinte au încercat să aşterne praful pe problemele de plagiat ale şefei DNA. DNA şi Parchetul se avântă în politică. 



    Noi ar trebui să ne dăm la o parte sau cum? Să ne dăm demisiile? Cum să ne dea nouă sfaturi despre cum să alcătuim legislaţia în domeniul penal? Sunt convins că Ministrul Justiţiei îşi va exercita atribuţiunile.", a declarat Tăriceanu la RTV.

    Nici Klaus Iohannis nu a scăpat de acuzaţiile lui Tăriceanu. "Preşedintele acum se sprijină pe sistem sau binomul SRI-DNA. Centre de putere oculte şi nelegitime care l-au adus la putere şi cărora le e dator. Avem o ţară profund afectată. Sunt numeroase abuzuri petrecute în justiţie. Actuala majoritate vrea o revenire la normalitate. Să scoatem influenţa forţelor oculte din instituţiile statului. Din justiţie, politică, mass-media. Avem un putregai imens în instituţii. Preşedintele e prizonierul acestui sistem pe care l-a preluat şi îl foloseşte cu plăcere", a încheiat Tăriceanu.

    Sursa: puterea.ro

    Politică

    România

    Urmăriți-ne pe Google+

    Urmăriți-ne pe Twitter!

    Urmăriți-ne pe Youtube!