• Ultimele știri

    joi, 19 ianuarie 2017

    Student moldovean către Dodon: „Limba e română, am învățat la același liceu cu copiii dvs.”

    Studentul moldovean la Institutul de Stat pentru Relații Internaționale de la Moscova, Dorian Frăsîneanu, i-a adresat președintelui Igor Dodon o întrebare incomodă în cadrul întâlnirii cu studenții. Adresând întrebarea, tânărul s-a scuzat pentru nivelul de rusă vorbită, însă Dodon i-a propus să vorbească în „moldovenească”. 



    Studentul l-a contrazis, însă, spunând că limba este română și i-a atras atenția șefului statului că a studiat la același liceu ca și copiii lui - „Prometeu”.

    După câteva remarci cu privire la istorie, Dorian Frăsîneanu i s-a adresat lui Dodon cu o întrebare. „Sunteți un președinte anti-guvernare, nu-i așa? Campania Dvs. a fost una împotriva guvernării. Nu credeți că e mai bine să luptați contra corupției, politizării instituțiilor statului...?”, a început tânărul.

    El a fost întrerupt însă de Dodon: „Cine v-a scris aceste întrebări? De la Chișinău?”

    A urmat replica studentului moldovean: „Le-am scris eu. Am și eu mintea mea”.

    Cum a răspuns președintele țării la întrebările tânărului moldovean urmăriți în secvența video de mai sus.

    VIDEO aici: agora.md

    Politică

    România

    Urmăriți-ne pe Google+

    Urmăriți-ne pe Twitter!

    Urmăriți-ne pe Youtube!