• Ultimele știri

    sâmbătă, 28 ianuarie 2017

    Radu Banciu despre Iohannis: Cel mai incompetent președinte. A venit ca tăntălăul!

    Realizatorul B1 Radu Banciu a avut o reacție dură la adresa președintelui Klaus Iohannis și l-a taxat magistral după ce acesta ”s-a încurcat” în referendum. ”Și ăsta cu referendumul națiunii, Klaus Iohannis cel mai incompetent președinte pe care-l va genera această țară în istoria. A venit acum altă idee după ce că s-a făcut de râs cu referendumul ăsta care era neconstituțional și 



    i s-a spus cuvântul grațiere nu poate să apară într-un referendum, ca să nu pară papă-lapte în fața noastră și să spună îmi pare rău, am greșit mă retrag, mă duc până la Strasbourg.

    Klaus Iohannis că la el eram făcându-se de râs cu rahatul ăla de referendum pentru grațiere neconstituțional a zis da, l-aș face dar totuși cu alti termeni, integritate, chestiuni de genul ăsta. Adică anticorupție, tu vii și dai banii pe gârlă, costă referendumul ăla milioane de euro. Să aruncăm banii ca să-ți facem ție plăcere? Bineînțeles că nu se vor duce 50%, nici 30% că acum am înțeles că la noi toate referendumurile sunt cu 30%. E o mizerie!

    Deci asta-i marea miză a corporatiștilor ieșiți în stradă să-l aplaude pe Klaus Iohannis, asta-i miza? Un președinte care nu știe Constituție și nu știe politică, ce-i asta? Deci a venit ca tăntălăul și a zis vreau referendum pe grațiere și amnistie. Nu se poate i-a zis Augustin Zegrean că tu nu cunoști Constituția”, a tunat și fulgerat Radu Banciu.

    Administrația Prezidențială a recunoscut că a fost o eroare intenția președintelui Klaus Iohannis de a face referendum privind grațierea. Potrivit unor surse, cuvântul ”grațiere” nu a fost trecut în scrisoarea trimisă Parlamentului, pentru a nu risca încălcarea dreptului la articolul din Constituție care spune că poporul nu poate fi consultat cu privire la probleme juridice. Situația ridicolă a fost explicată și de jurnalistul Sorin Roșca Stănescu.

    ”Fiindcă a apucat să amenințe majoritatea parlamentară cu un referendum, a trebuit să fie consecvent. Și să formuleze o solicitare scrisă în acest sens. Numai că, ce să vezi?, în cererea președintelui nu mai este vorba despre grațiere. Și nici despre modificarea unor articole din Codul penal, declarate neconstituționale de către CCR. Președintele vine, acum, cu o formulare foarte generală. Atât de generală, încât referendumul ar fi complet inutil”, a afirmat acesta.

    Sursa: sokant.ro

    Politică

    România

    Urmăriți-ne pe Google+

    Urmăriți-ne pe Twitter!

    Urmăriți-ne pe Youtube!