• Ultimele știri

    luni, 9 ianuarie 2017

    PRIMA primărie din județul Satu Mare care și-a înființat PROPRIA firmă de întreținere a comunei

    Există și primari curajoși în județul Satu Mare care nu se mai încurcă în procedurile stufoase de licitație, contestate la infinit de firme. Ceea ce duce în definitiv întârzieri de luni de zile și la degradarea imaginii urbei. 


    Astfel, fostul primar al municipiului Satu Mare și actualul primar al comunei Vetiș, Iuliu Ilyes, a reușit performanța de a pune la punct înființarea unei firme, care este a Primăriei Vetiș. Mai mult, săptămâna viitoare vor ajunge ȘASE utilaje pentru întreţinerea a domeniului public. Firma se va ocupa cu reabilitarea și întreținerea zonelor verzi, colectarea de PET-uri, întreţinerea şanţurilor şi rigole, respectiv alte intervenţii.



    Firma va deveni funcțională în următoarele două luni!


    ”S-a conturat o nouă strategie (…) de înfiinţare a unei firme proprii pentru lucrările de întreţinere a domeniului public. Săptămâna viitoare vom începe realizarea unui parc deosebit în jurul clădirii primăriei, pe o suprafaţă de cca. 2500 mp. Şi tot săptămâna viitoare ne vor sosi 6 utilaje noi, cu care vom începe schimbarea la faţă a străzilor comunei”, a spus Iuliu Ilyes.

    Și cum primarul Ilyes a înțeles că are nevoie și de specialiști în acest domeniu, edilul a reușit să obțină și acordul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici pentru a putea angaja personal tehnic.

    ”Tot în această săptămână a trecut de furcile caudine ale Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici şi ale consiliului local noua organgiramă, care ne va permite formarea unei noi echipe tehnice în cadrul primăriei, absolut necesară realizării în viitor a planurilor noastre”, a mai spus Ilyes.

    Sursa: presasm.ro

    Politică

    România

    Urmăriți-ne pe Google+

    Urmăriți-ne pe Twitter!

    Urmăriți-ne pe Youtube!