• Ultimele știri

    vineri, 6 ianuarie 2017

    Iohannis: O lege a amnistiei ar fi o catastrofă. Ar spăla păcatele unor hoţi periculoşi şi ar albi dosarele unor politicieni

    O lege a aministiei şi a graţierii ar fi o catastrofă pentru democraţia românească, a declarat preşedintele Klaus Iohannis, vineri, la şedinţa de constituire a noului CSM. El a arătat că o astfel de lege nu numai că "ar spăla păcatele unor hoţi periculoşi, dar ar şi albi dosarele unor politicieni", iar dacă va fi promovată se va opune cu toată puterea funcţiei prezidenţiale. În discursul susţinut la Consiliul Superior al Magistraturii, 



    şeful statului a mai afirmat că "nu poate să nu observe" că în Parlament şeful Camerei Deputaţilor este condamnat penal, iar şeful Senatului este trimis în judecată, ceea ce reprezintă o "circumstanţă îngrijorătoare" scrie news.ro

    Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, la CSM, în contextul în care avertiza asupra unei eventuale legi a graţierii şi a amnistiei, că "nu poate să nu observe" că în Parlament şeful Camerei Deputaţilor este condamnat penal, iar şeful Senatului este trimis în judecată, ceea ce reprezintă o "circumstanţă îngrijorătoare".

    "Nu pot să mă fac că nu văd: preşedintele Camerei Deputaţilor este o persoană condamnată penal şi cu o urmărire penală în curs; preşedintele Senatului este o persoană trimisă în judecată pentru minciună penală. Asta este o circumstanţă îngrijorătoare", a spus Iohannis.

    El a făcut aceste afirmaţii în contextul în care avertiza asupra unei eventuale legi privind graţierea şi amnistierea pedepselor, spunând că există politicieni care şi-au făcut din asta "un deziderat".

    Iohannis a spus că o lege a amnistiei şi a graţierii este un "deziderat" al unor politicieni, dar este inacceptabilă, mai ales că se poate pune în discuţie şi "albirea" dosarelor unor oameni politici cu probleme.

    "Un astfel de precedent creat ar duce la dispariţia egalităţii în faţa legii. De asta spun că ar duce la dispariţia statului de drept din România. Ar duce România pe o traiectorie care o depărtează de valorile europene, pe o traiectorie care ar îndepărat-o de la valorile euroatlantice în care românii cred", a spus Iohannis.

    Preşedintele a afirmat că se va opune "cu toată greutatea şi puterea funcţiei prezidenţiale" unei astfel de legi.

    Mai multe pe news.ro

    Politică

    România

    Urmăriți-ne pe Google+

    Urmăriți-ne pe Twitter!

    Urmăriți-ne pe Youtube!