• Ultimele știri

    duminică, 22 ianuarie 2017

    Fost judecător face dezvăluiri despre Justiție: „De câte ori am dat soluții contrare rechizitoriului, am fost anchetat

    Fostul judecător Nicolae Tănase face dezvăluiri spumoase despre sistemul judiciar românesc și despre „făcăturile” din lumea Justiției. Nicolae Tănase are 72 de ani și a hotărât să se facă judecător la vârsta de 10 ani, când era „în groapa cu rahat”, la propriu – a fost obligat de reprezentanții statului să găsească pistolul tatălui său, un jandarm omorât pentru că n-a vrut să se facă milițian. Așa a hotărât ca scopul său să fie înfăptuirea dreptății.



    Acesta a declarat, într-un interviu realizat de Dana Grecu, realizatoarea emisiunii „La ordinea zilei”, că procurorii voiau întotdeauna ca judecătorii să dea soluții conforme cu rechizitoriul. „Am dat și eu. Când rechizitoriul era corect. Când din probe rezulta vinovăția.

    De câte ori am dat soluții pe probele administrative nemijlocit de mine, în timpul cercetării judecătorești, și care erau contrare rechizitoriului, am fost anchetat. Procurorii sunt supuși ierarhic șefilor lor, cărora trebuie să le asculte ordinele„, a declarat judecătorul, potrivit radu-tudor.ro.

    În ceea ce privește amestecul în dosare al procurorilor, despre care aceștia susțin că nu are loc, Nicolae Tănase spune că mint.

    „Am avut un caz în care chiar procurorul meu de ședință a pus concluzia de achitare, convins de probele administrate în timpul cercetării judecătorești. Am avut surpriza să văd că recursul formulat împotriva acelei hotărâri era întocmit de același procuror.

    L-am luat la întrebări: «măi, dar nu ți-e rușine?» Și el mi-a răspuns: «Nicule, n-am avut încotro!» În ședința de analiză a soluțiilor mi s-a cerut să fac recurs. Am refuzat inițial și atunci mi s-a atras atenția că trebuie să respect ordinele șefilor ca să nu sufăr alte consecințe. Să fii convinsă că și azi se întâmplă la fel!„, a explicat judecătorul.

    Corupția, în găștile de judecători

    De asemenea, Tănase a subliniat că fenomenul corupției a fost prezent și în „găștile” de judecători. Aceste găști ar fi apărut după Revoluție, din cauza „degringoladei politice” și a lipsei oamenilor de calitate care au fost la cârma țării, conform fostului magistrat.

    „Singurul lor scop era să existe o justiție aservită, care să răspundă la comenzi. Și au dat și legi pentru asta. Judecătorii și parlamentarii nu pot fi tratați ca toți oamenii acestei țări? (…) Dar li se deformează instinctul de apărare. Un judecător care spune: «lasă, merge și așa, că mă protejează ai mei», nu mai e sănătos în gândire. Eu cred că un psihiatru poate dezvolta mai bine. Le creează un sentiment de superioritate care e fals.

    Eu am reclamat la Inspecția Judiciară abuzuri ale judecătorilor și procurorilor. Am primit invariabil același răspuns: „clasarea sesizării” că nu au competență. Dar, întreb, dacă nu au competență, de ce nu sesizează ei organele competente? Pentru că e o obligație, potrivit legii penale, să sesisezi organele penale dacă ai cunoștință de săvârșirea unei fapte. Din zeci de sesizări, la una singură am primit neclasare”, a mai explicat fostul judecător.

    În acest context, Nicolae Tănase a găsit documente falsificate de conducerea Tribunalului Dâmbovița, în colaborare cu Ovidiu Puțura. „Ăsta e omul care amenința o judecătoare că o omoară. Deci, era ditamai scandalul mediatic. Ăsta e norocul meu. Dacă se poate numi noroc”, a subliniat Tănase în interviul realizat de Dana Grecu.

    Chiar dacă Inspecția Judiciară l-a ignorat, cu toate că avea calitatea de judecător, acesta susține că un om de rând, în cazul în care semnalează o neregulă, are șanse să atragă atenția asupra subiectului.

    „Oamenii au șansa propriei tării de caracter. De a nu ridica mâinile în semn de predare. De a-și cere cu tărie respectarea drepturilor. Trebuie să-și ia presa aliat. Pot aduce necazurile lor în fața lumii și îi pot demasca pe cei care își bat joc de ei.

    Mie, de exemplu, mi-au furat bani. Drepturi bănești de care am aflat târziu și pe care le-am revendicat. Am deschis litigiu de muncă. Am descoperit acte false. Semnate chiar de Puțura, despre care am aflat că trebuia să ajungă ministrul Justiției”, a declarat Tănase, care a punctat că se minte în documentele oficiale parafate de Tribunal, de Curtea de Apel și de Ministerul Justiției.

    De asemenea, dovedind tărie de caracter și sinceritate, judecătorul Nicolae Tănase a etichetat câteva personaje importante din lumea Justiției din România: „Cazanciuc – făcătură, Kovesi – făcătură, Nițu – făcătură, românii – supuși, DNA – medicament care miroase urât, dar necesar, ÎCCJ – nu comentez, ANI – penal, ca șeful ei, Băsescu – coșmar, Udrea – slugă la drac, Iohannis – speranță”.

    avocatura.com

    Politică

    România

    Urmăriți-ne pe Google+

    Urmăriți-ne pe Twitter!

    Urmăriți-ne pe Youtube!