• Ultimele știri

    luni, 9 ianuarie 2017

    Diana Tusa, deputat PNL: "Legea privind vaccinarea obligatorie este neconstituțională, statul român nu trebuie să condiționeze accesul la educație"

    Deputatul PNL Diana Tusa afirma ca proiectul de lege privind vaccinarea obligatorie a copiilor este neconstitutional. Ea acuza ministerul Educatiei de faptul ca se pregateste sa lanseze proiectul in dezbatere publica fara o consultare prealabila a asociatiilor de parinti si afirma ca desi "sustine" ca vaccinarea este un "lucru benefic", statul nu trebuie sa conditioneze accesul la educatie. Pe de alta parte, ministerul Sanatatii este cel care lucreaza la acest proiect, potrivit ministrului Nicolae Banicioiu. Draftul proiectului a fost consultat si prezentat in exclusivitate de HotNews.ro.



    Acest proiect a fost elaborat in urma unei scaderi bruste a vaccinarii copiilor in Bucuresti: cu 19% mai putini copii vaccinati in 2014 fata de 2013. Fenomenul, prezent si in alte cateva judete dar nu atat de pronuntat ca in Bucuresti, se datoreaza discontinuitatilor in aprovizionarea medicilor cu vaccinuri, informarii gresite a populatiei si refuzului parintilor de a-si vaccina copiii.

    Banicioiu a declarat ca acest proiect, aflat in stadiu de draft, ar putea sa fie finalizat, probabil, pana la sfarsitul anului, precizand ca are amendamente legate de problema celor care refuza vaccinarea.

    "Este un proiect elaborat de specialisti epidemiologi, medici de familie, reprezentanti ai Ministerului Sanatatii, ai Agentiei Nationale a Medicamentelor si a Dispozitivelor Medicale, nu este forma finala a proiectului. Consider ca acest draft trebuie luat serios in considerare, sa fie dezbatut si sa fie aduse amendamente. Am si eu amendamente legate de problema celor care ar refuza vaccinul. Daca parintii refuza vaccinarea, ar fi o problema in a continua activitatii scolare a copiilor, iar aici este o chestiune unde mai putem discuta", a spus Nicolae Banicioiu, potrivit Mediafax.

    Ministrul Sanatatii si-a exprimat speranta ca proiectul va putea fi gata pana la sfarsitul anului, dupa ce vor fi dezbateri, in care se pot aduce corectiile si completarile necesare. Banicioiu a mai spus ca proiectul privind vaccinarile poate fi apoi completat prin amendamentele care vor fi aduse cand actul normativ va ajunge pentru dezbatere in Parlament.


    Nicolae Banicioiu a precizat ca proiectul ar putea intra in vigoare, probabil, in a doua jumatate a anului viitor.


    Ce spune in comunicat Diana Tusa:

    "Ministerul Educatiei si Cercetarii Stiintifice intentioneaza sa lanseze in dezbatere publica un proiect de lege care prevede obligativitatea efectuarii a opt vaccinuri inainte ca un copil sa fie inscris la scoala sau gradinita. Toate acestea fara o consultare prealabila a asociatiilor de parinti!

    Conform proiectului, unitatile scolare care vor primi copii nevaccinati vor fi drastic sanctionate, facandu-le bune de plata pentru niste amenzi drastice, pornind de la 5.000 si ajungand pana la 10.000 de lei. Cu alte cuvinte, copiii nostri nu vor putea merge la gradinita si la scoala daca nu aduc dovada de vaccinare. Amenzi vor primi si autoritatile locale care nu identifica situatiile de neglijare medicala a copiilor, intr-un cuantum de la 2.500 pana la 5.000 de lei. Mai mult decat atat, cu toate ca parintii nu sunt trecuti la sanctiuni banesti, in cazul unui eventual refuz, acestia vor fi deferiti justitiei sub acuzatia de "infractiunea de rele tratamente aplicate minorului de catre parinti".

    In calitate de deputat, sustin ca vaccinarea impotriva unor boli precum hepatita B, difteria, tetanos, pertussis, poliomielita, rujeola, oreion sau rubeola reprezinta un lucru benefic, dar ca statul roman nu trebuie sa conditioneze prin aceasta accesul la educatie.

    De asemenea, consider ca o astfel de lege va fi declarata neconstitutionala intrucat articolul 32 din Constitutia Romaniei este foarte clar: 'Dreptul la invatatura este asigurat prin invatamantul general obligatoriu, prin invatamantul liceal si prin cel profesional, prin invatamantul superior, precum si prin alte forme de instructie si de perfectionare'. Mai exact, scoala pentru cei mici este obligatorie!

    Solicit, pe aceasta cale, Ministerului Educatiei si Cercetarii Stiintifice, condus de domnul Sorin Mihai Cimpeanu, sa regandeasca strategia ministerului in acest sens. Statul trebuie sa identifice cauzele pentru care nu se administreaza vaccinurile obligatorii si sa vina cu masuri/solutii pentru a realiza efectiv vaccinarea (masuri administrative, sociale, medicale, etc). Rolul statului este de a crea conditiile necesare liberei dezvoltari a fiecarui cetatean roman si NU de a-i refuza accesul la drepturile fundamentale!"

    Citiți mai multe informații pe hotnews.ro

    Politică

    România

    Urmăriți-ne pe Google+

    Urmăriți-ne pe Twitter!

    Urmăriți-ne pe Youtube!