• Ultimele știri

    sâmbătă, 7 ianuarie 2017

    Călin Georgescu: Cum să-l schimbi pe Mihai Viteazul cu Lucian Boia, un TRĂDĂTOR de neam? Nimic nu e mai presus decât veșnicia neamului meu!

    Directorul Executiv al Instituției ONU pentru Indicele Global al Sustenabilității, Călin Georgescu, a vorbit la Televiziunea Română despre situația economică a țării noastre. Despre prima parte a discursului lui Georgescu, ActiveNews a scris aici.



    Călin Georgescu afirmă cu tărie că România este mult mai bogată în resurse decât orice țară în Europa, iar capacitatea ei organică de a se reface este foarte mare, deoarece românul are calități native în acest sens.

    „România, astăzi, este mult mai bogată ca Germania și ca orice țară din Europa. Prin ce are ca vocație a tinerilor și oamenilor. Țara noastră se poate reface cel mai ușor și cel repede dintre toate țările lumii. Avem asta în sânge. Tot ce avem nevoie este de un steag, de un steag pentru care să luptăm. Nicio țară nu are ce avem noi. Ceea ce avem ca resursă, nu are nimeni. Planul Marshall, așa cum a fost el, a luat exact baza și fundamentul dezvoltării durabile.

    România are exact schema de dezvoltare a unei națiuni în ultimul moment. Mesajul meu este un mesaj de trezire, să înțelegem că avem curajul și voința de nestrămutat de a știi cine suntem, de a știi ce înseamnă simțămintele și trăirile noastre”, a spus Georgescu la TVR.

    Propus pentru funcția de prim-ministru de către o parte a societății civile, Georgescu a abordat și problema educației în România. Acesta spune că schimbările operate în școală au bulversat elevii, educația contribuind la dorința acestora de a părăsi țara.

    Georgescu l-a criticat pe profesorul de istorie Lucian Boia, despre care a spus că este un „trădător de neam”.

    „Școala este distrusă, directorii de liceu sunt numiți de comisii formate din analfabeți. Păi dascălul este un zeu, el formează caractere umane în țara asta. Școala este distrusă, prin diferite feluri...manuale alternative. Am întrebat și eu pe cineva: Cum e domne' cu manualele astea alternative? Dumneata ai o mamă alternativă? Istoria cum poți s-o schimbi? Îl schimbi pe Mihai Viteazul cu Lucian Boia, trădător de neam? Istoria este trunchiată. Azi, istoria se studiază o oră pe săptămână și avem pretenția ca tinerii să stea în România. Păi cum să stea în România, când el nici nu știe și nici nu înțelege despre ce e vorba. Ești european, dar ești român în primul rând. Din cauza aceasta, în Occident românii sunt considerați ca un calificativ, nu o națiune. Eu sunt mândru că sunt român, dar nu sunt mândru când un politician român vorbește în afară. Pentru că el nu știe ce spune”.

    În ceea ce privește politica internă și externă a țării, Georgescu consideră că Uniunea Europeană și NATO sunt niște mijloace de îmbunătățire a vieții pentru România, nu niște scopuri în sine. Acesta a criticat faptul că România nu și-a negociat mai bine intrarea în „clubul” UE.

    Citiți mai multe pe activenews.ro

    Politică

    România

    Urmăriți-ne pe Google+

    Urmăriți-ne pe Twitter!

    Urmăriți-ne pe Youtube!