• Ultimele știri

    vineri, 9 decembrie 2016

    Suferințele românilor din stradă: „Noaptea, când e ger, nu pot să ațipesc. O singură noapte am stat așa, mai mult, în parc. Dar nu rezist”

    Trăind în cercul nostru strâmt, unde oamenii lasă în urmă o notă de parfum scump, se disting prin vestimentație și vorbesc civilizat, ne imaginăm poate că aceasta este „normalitatea”. Însă atunci când întâlnim în drumul nostru un om al străzii, reflexul care ne încearcă este acela de evitare, de ocolire a „obstacolului deranjant”. De ce? Un răspuns la această întrebare a încercat să ofere sociologul Ciprian Voicilă, de la Muzeul Național al Țăranului Român (MNȚR), 


    în prefața unei cărți care trezește la realitate românul snob, menite să ne facă să „conștientizăm dintr-o dată că într-o societate ca a noastră – a riscului, a concurenței – nenorocirea care i s-a întâmplat lui se poate abate oricând și asupra noastră distrugându-ne siguranța, certitudinile, echilibrul interior, reperele în care am crezut”.

    Oamenii ai străzii vedem zilnic, fenomenul fiind tratat de către trecători drept parte din peisajul urban. Unii mai milostivi aruncă, din mers, în mâna murdară și gârbovită, un leu sau un covrig. Nu mai mult. Alții gândesc: „Săracul!”, și merg mai departe, iar cei prea preocupați de propria persoană nici nu îi privesc, pentru că nu îi mai văd, situație cu atât mai dramatică. Ciprian Voicilă a realizat, pe parcursul a câteva luni, o serie de interviuri emoționante, care reflectă o realitate crudă a unei alte Românii, umile, populate de către cetățenii care au transformat strada în propriul cămin.

    Poveștile acestor oameni ai străzii au devenit subiectul unui volum lansat în luna decembrie la MNȚR, „Maturii străzii. 15 biografii fără domiciliu”, semnat de către Ciprian Voicilă. O statistică din anul 2010 a Asociației Samusocial, care sprijină persoanele fără adăpost, arăta că la acea vreme, în București erau 5000 de persoane fără adăpost, majoritatea fiind bărbați. Nu este greu de intuit faptul că într-o societate cu multiple lacune, în special pe filon social, Bucureștiul anului 2016 are mult mai mulți oameni ai străzii. În cartea sa, specialistul punctează că nu le putem rezolva problemele celor fără adăpost, dar „ne putem raporta empatic la ei, îi putem înțelege și îi putem trata ca ceea ce nu au încetat niciodată să fie: oameni. Un cuvânt bun, o încurajare, interesul sincer pe care îl manifestăm față de ceea ce li s-a întâmplat înseamnă foarte mult pentru ei”.

    Lectura interviurilor nu e deloc ușoară, mai ales pentru că Ciprian Voicilă a ales să redea poveștile sub formă de testimoniale, ceea ce le face și mai tulburătoare. Dar nici culegerea declarațiilor acestor oameni nu a fost o sarcină comodă, sociologul chiar subliniind că întâlnirile cu ei l-au copleșit de fiecare dată, din punct de vedere emoțional, „până la un punct greu de suportat”.

    Una dintre poveștile care ne-au atras atenția în volumul semnat de sociologul MNȚR a fost cea a lui Sandu Dumitru, „omul cu sacoșele”, în vârstă de 60 de ani, care își poartă zilele în cartierul bucureștean Pajura, unde a trăit de când se știe. Deși a lucrat în domeniul textil, în cadrul biroului de control tehnic de calitate al unei întreprinderi, datoriile l-au copleșit și astfel bărbatul și-a pierdut garsoniera „confort unu” în care locuia. De aceea, de patru ani trăiește pe străzi. „S-a mutat o altă doamnă în locul meu. Și-a amenajat balconul, a făcut unele schimbări la ușă. A modificat ușa, și-a luat ușă de-aia metalică”, îi povestește bătrânul lui Ciprian Voicilă, în volumul amintit.

    „La [adăpostul social de la] Odăi m-am dus într-o iarnă, când era foarte frig. Stați un pic, că e un șobolan, să nu se ducă la haine! (în mijlocul discuției, apăruse un șobolan lângă geanta cu haine, n.n.) De haine îmi e teamă, că mi le roade. [Sacoșele] sunt cu haine și geamantanul, cam jumătate, e [tot] cu haine. Haine de schimb. Acestea sunt pe timp de vară. (…) Și mai am niște iconițe vechi, de care nu mă pot despărți. Trei iconițe vechi ale părinților, care au fost în casa noastră de zeci de ani. Iconițele, albumul și niște cărți. Romane. Am avut cărți de Ben Carson, un medic american. Dup-aceea am mai avut de Mark Twain niște cărți și o carte de Ellen White, o carte foarte bună. A avut o misiune în Australia. Am citit trei volume de Ellen White.”

    Cel mai rău pe stradă e că ți se iau lucrurile. Și [sunt] diverse persoane care vor să-ți facă rău
    La fel ca și ceilalți oameni ai străzii, Sandu Dumitru trăiește din mila cetățenilor sau merge la adăposturi pentru mese calde ori pentru un loc ferit de frigul năprasnic de afară. Numai că ceilalți „colegi de suferință” fură unul de la altul: „Lucrurile și cărțile mi s-au furat de acolo, de la Odăi. Nu mi-a plăcut anturajul de acolo. Erau diverși bețivi și nu prea m-am împăcat”.

    Bunurile personale sunt extrem de importante pentru un om care nu mai are nimic altceva, de aceea ele sunt apărate cu înverșunare: „Cel mai rău pe stradă e că ți se iau lucrurile. Și [sunt] diverse persoane care vor să-ți facă rău. Cineva, pe la Piața Romană, a vrut să mă atace, să-mi ia din lucruri. Le-am lăsat un pic lângă o vitrină și a vrut să-mi fure din lucruri. Și am chemat pe cineva de-acolo, din personalul lor. Un plasator care asigura și paza. A venit și a intervenit dânsul. (…)

    Iarna rezist, cu haine mai groase. Pe lângă hainele mele am mai pus și haine mai groase. Un palton mai gros. Noaptea, când e ger, nu pot să ațipesc. O singură noapte am stat așa, mai mult, în parc. Dar nu rezist din cauza picioarelor. În copilărie am avut reumatism și de atunci am înțepături în picioare și nu rezist la frig. Trebuie să mă duc undeva, să rog pe cineva să mă lase și pe mine în hol. M-a mai lăsat cât au fost caloriferele alea. Am stat la parter, într-un bloc [din Pajura].”


    Dat fiind impactul poveștii, nu am putut să nu discutăm cu cel care a intervievat acești oameni ai străzii din București și care a reușit să ne deschidă ochii asupra vieții lor. Sociologul Ciprian Voicilă a explicat, pentru Matricea Românească, cum poate un om normal să ajungă pe stradă, dar și care sunt cele mai întâlnite prejudecăți ce vizează această categorie socială.

    Matricea Românească: Cum reacționează românii atunci când văd oamenii străzii?

    Ciprian Voicilă: O să vedeți, din cele 15 interviuri selectate de mine, deși au fost 26, că de regulă omul obișnuit, bine integrat social, tinde, tocmai din cauza prejudecăților pe care le-am pomenit la lansare în privința oamenilor străzii, să îi marginalizeze, să îi considere persoane care au regresat, care nu mai sunt oameni. Cei care s-au ocupat de subiectul privind stigmatizarea socială a oamenilor străzii au câteva argumente, precum acela că noi trăim într-o societate de consum. Într-o societate de consum, principala calitate a cetățeanului este aceea de consumator.

    Credem despre oamenii străzii că nu lucrează. Nu este adevărat

    Prin urmare, un om al străzii, care nu are o locuință – deci nu are un loc unde să-și depoziteze bunurile pe care le achiziționează – sau care nu are posibilitatea să consume la nesfârșit noi și noi bunuri, nu este privit bine. Apoi, mai credem despre ei că nu lucrează. Nu este adevărat. Dacă intrați pe site-ul Asociației Samusocial sau dacă o să citiți introducerea mea din carte, o să vedeți că jumătate dintre oamenii aflați în evidența lor lucrează. Numai că, neavând o calificare înaltă, precum facultate, ei sunt angajați „la negru”. Adică ei accesează meserii prost școlarizate, prin urmare prost plătite.

    Mulți dintre angajatori, aflând că ei au fost oameni ai străzii, îi discriminează la rândul lor: nu îi plătesc sau le întârzie plata, neînțelegând că aceasta este o crimă din punct de vedere moral. Pentru că, dacă i-ai întârziat plata sau nu ai plătit un om al străzii, el ajunge iarăși în imposibilitatea de a-și plăti o chirie. Secretul este aici. Fac o paranteză: în ce constă reinserția, recuperarea lor? Presupune următorii pași: reangajare, obținerea unui venit și posibilitatea pe care i-o oferi tu ca din acel salariu să-și închirieze ceva. Prin urmare, reinserția lor ține de posibilitatea de a-i reangaja.


    Continuarea pe matricea.ro



    Politică

    România

    Urmăriți-ne pe Google+

    Urmăriți-ne pe Twitter!

    Urmăriți-ne pe Youtube!