• Ultimele știri

    luni, 5 decembrie 2016

    Maghiarul fără o mână care a alergat 30 de km cu drapelul României de Ziua Naţională

    Ultramaratonistul Polgar Levente Ioan a alergat, de 1 Decembrie, 30 de kilometri, de la Aiud la Alba Iulia, purtând drapelul naţional al României, anunță publicația locală Alba24.ro. Iniţiativa sportivului în vârstă de 35 de ani, care și-a pierdut o mână într-un accident feroviar pe când avea numai 6 ani, a avut rolul de a evidenţia respectul său pentru 


    militarii care au murit apărându-și țara și pentru cei care luptă în continuare în teatrele de operaţiuni din diferite colțuri ale lumii.

    “Am avut această iniţiativă de a alerga de la Alba Iulia la Aiud în cinstea soldaţilor răniţi, veterani ai diferitelor teatre de operaţiuni, care vor participa la jocurile olimpice Invictus 2017 din Canada. Este prima dată când vor participa şi militari români la acest eveniment”, a declarat Polgar Levente Ioan pentru Alba24.ro.

    De asemenea, sportivul a declarat pentru adevarul.ro că aleargă şi pentru cei căzuţi pentru apărarea patriei. „Sacrificiul impune respect”, a menționat el.

    În cursa de la Alba Iulia la Aiud, lungă de 30 de kilometri, Polgar Levente Ioan a fost însoţit de un prieten, Mircea Mureşan, cadru militar la Aiud.

    Cei doi au pornit de la Aiud în jurul orei 7.30 şi au ajuns la Alba Iulia în jurul orei 10.00, pentru a participa la evenimentele de Ziua Naţională din Alba Iulia.



    Originar din Aiud, Polgar Levente Ioan aleargă maratoane şi ultramaratoane alături de alţi sportivi, pe care uneori îi şi depăşeşte. Ultramaratonistul a stabilit în iulie un nou record naţional, când a traversat România de la vest la est și a alergat 1.011 kilometri în 14 zile.

    Polgar Levente Ioan se implică și în acțiuni umanitare și în diverse cauze ale asociaţiilor Persoanelor cu Handicap Neuromotor România şi „Little People Romania“, notează adevarul.ro.



    Politică

    România

    Urmăriți-ne pe Google+

    Urmăriți-ne pe Twitter!

    Urmăriți-ne pe Youtube!