• Ultimele știri

    miercuri, 21 decembrie 2016

    Dezvăluiri despre noaptea lui 21 decembrie 1989: “Am numărat peste 20 de uslaşi împuşcaţi în cap direct prin cască!”

    Claudiu Crăcea (foto mai jos în timpul Fenomenului Piaţa Universităţii) a fost unul dintre curajoşii candidaţi împotriva PSD-ului chiar pe terenul molohului politic, respectiv la Turnu Măgurele, în fieful lui Dragnea. Deşi scorul a fost strâns, Claudiu Crăcea a pierdut. Cu câteva zile în urmă, candidatul antocomunist făcuse o confesiune online. Cum alegerile vin şi trec, dar dezvăluirile istorice rămân,



     reproducem aici mărturia importantă a acestuia despre noaptea lui 21 decembrie 1989:

    Momentul 21 decembrie 1989 trait de un tanar de 22 de ani, Claudiu Cracea…


    Putini dintre dumneavoastra stiu ca tineretea m-a purtat in mijlocul evenimentelor din ’89-‘90.

    Am facut parte din grupul care a rezistat represiunii regimului comunist, in noaptea de 21 spre 22 decembrie, pe baricada de la Inter, iar mai apoi ca am continuat lupta pentru libertate si democratie ca participant activ la fenomenul „Piata Universitatii”. Sa va povestesc…

    Totul a inceput pe 21 decembrie 1989, atunci cand Nicolae Ceausescu a convocat o adunare populara la care au fost chemati zeci de mii de oameni. Va amintiti cum, la un moment dat, evenimentele au scapat de sub control iar romanii s-au razvratit impotriva sistemului. Frica, tacerea, obedienta – toate au fost uitate in acele momente iar oamenii au ales sa scape de dictatura.

    Pe vremea aceea eram student la Facultatea de Constructii din Bucuresti si, curios sa vad cu ochii mei ce se intampla, am plecat in dupa amiaza acelei zile de acasa catre centru.
    La Eroilor circulatia era oprita. Nu se putea trece de TAB-urile si de celelalte blindate puse de-a curmezisul strazii. La fiecare intersectie erau baraje de scutieri care te legitimau si te retineau fara niciun motiv. Incepuse deja sa se intunece…

    Dinspre Piata Universitatii se auzeau impuscaturi. Mai tarziu am aflat ca se tragea in aer, la intimidare. Intr-un final am ajuns la Inter. Desi era opt seara, grupuri de demonstranti continuau sa vina dinspre Unirii, Piata Romana sau zona Rosseti. Era multa invalmaseala, fum sa-l tai cu cutitul si un zgomot asurzitor. Oamenii decupau stema socialista din tricolor si scandau „Ieri in Timisoara, azi in toata tara!”, „Libertate, Libertate!” si „Timisoara, Timisoara!”.


    Baricada de la Inter s-a format in mod spontan! Mai intai s-a construit din jardiniere, apoi s-a ridicat un alt zid din mesele de la restaurantul Dunarea si din obiectele luate de la „Pescarul”.
    Un TIR bloca intrarea dinspre Batistei. M-am urcat pe el si, credeti-ma, mi-a inghetat sangele in vine cand am vazut cat de mare era desfasurarea fortelor de represiune.

    Tot corpul imi tremura de frig si de frica…cred ca mi-a luat jumatate de ora ca sa-mi revin si sa pot sa cobor de pe TIR.
    La un moment dat am simtit ca ni se intampla ceva rau. Nu se mai tragea in aer. O fata aflata chiar in fata mea a cazut intr-o balta de sange. Se tragea in toate directiile de pe acoperisurile din zona. Oamenii cadeau in jurul meu cu zecile, neputinciosi in fata gloantelor.

    Aproape de miezul noptii au trecut peste noi cu tancurile, ne-au spulberat efectiv! Ne-am imprastiat ingroziti care incotro vedeam cu ochii. O parte a grupului a fugit catre Unirii si ne-am adapostit in holul unei biserici.
    Intre timp, unul dintre TAB-uri a luat foc iar dupa alte cateva minute, cand lucrurile pareau sa se fi linistit cat de cat, ne-am intors la Inter si am inceput sa caram la spitalul Coltea ranitii si cadavrele celor cazuti in acea noapte. Printre acestia am numarat peste 20 de uslasi impuscati in cap direct prin casca – probabil ca au fost cei care nu au executat ordinul, refuzand sa traga in demonstranti (sau, cine stie?…).

    Ne-am regrupat apoi catre Unirii, undeva chiar deasupra pasajului, acolo unde am improvizat o noua baricada. Am ramas aproximativ 100 de persoane. Cei care mi-au fost alaturi in acea noapte au devenit fratii mei. Ne-am promis in acele momente ca nu vom apuca a doua zi decat in libertate. Am rezistat pana catre 2 dimineata, atunci cand grupul nostru a fost imprastiat cu brutalitate.

    In dimineata lui 22 decembrie, alaturi de niste prieteni, m-am alaturat unui grup masiv de muncitori veniti din zona Turbomecanica si am ajuns la Sala Palatului. Dan Iosif era acolo si vorbea multimii adunate dintr-o masina a armatei.

    Au urmat evenimentele de la Televiziunea Romana, Piata Universitatii, mineriadele…

    Un articol de Claudiu Daniel Crăcea

    Puteți citi continuarea pe ziaristionline.ro

    Politică

    România

    Urmăriți-ne pe Google+

    Urmăriți-ne pe Twitter!

    Urmăriți-ne pe Youtube!