• Ultimele știri

    vineri, 30 decembrie 2016

    ALERTĂ! România RISCĂ să devină “aliatul firesc al Ungariei

    În tabăra de la Harmanli din Bulgaria sunt găzduiţi aproximativ 3.000 de refugiaţi, dintre care 400 s-au răsculat împotriva autorităţilor. Sociologul Cristi Pantelimon explică pentru Sputnik situaţia tensionată din regiune.



    BUCUREŞTI, 16 dec — Sputnik. Pe 25 noiembrie, peste 400 de refugiaţi ajunşi în Bulgaria s-au răsculat împotriva autorităţilor pentru că nu li s-a permis să părăsească tabăra de refugiaţi de la graniţa cu Turcia.

    Autoritățile bulgare i-au transferat pe cei care s-au bătut cu polițiștii într-o tabără din Harmanli, sudul țării, în centre închise. O parte din ei au fost expulzaţi în Afganistan, țara din care provin. Polițiștii au folosit tunuri de apă și gloanțe de cauciuc pentru a intervene, ministerul bulgar de interne a anunțat că 24 de polițiști au fost răniți.

    Tabăra de la Harmanli este cea mai mare din Bulgaria și găzduiește peste 3.000 de refugiați. Este posibil ca numărul de refugiaţi să crească, iar în acest caz România, dar şi ţările din zonă, s-ar putea confrunta cu violenţe şi mai mari.

    „În situații de criză, cum este cea a refugiaților, statele trebuie să-și regăsească urgent resursele de suveranitate care, eventual, au fost trecute „în rezervă" pe perioadele de liniște. Cu atât mai mult cu cât, în cazul nostru concret, între Turcia, care își urmărește consecvent și asiduu interesele proprii, și Comisia Europeană, despre care statele europene nu știu sigur ale cui interese le apără, statele europene suferă de o debusolare sau chiar deprivare de suveranitate care poate deveni cronică", a declarat pentru Sputnik sociologul Cristi Pantelimon

    Potrivit acestuia, instabilitatea produsă de migrarea populaţiilor din Orientul Mijlociu nu poate dura la nesfârşit. Iar dacă va dura, Uniunea Europeană „se va destrăma chiar de la baza sa, de la nivelul statelor membre".

    Astfel, soluţia propusă de sociologul Cristi Pantelimon este ca viitorul guvern al României să devina un aliat firesc al Ungariei.

    „România trebuie să se pregătească a deveni aliatul firesc al Ungariei, dar și al oricărui alt stat european care se opune „directivelor" absurde al Bruxelles-ului în criza refugiaților", a precizat sociologul.

    În ultimele 15 luni, peste un milion de migranți economici și refugiați au intrat în UE. Cei mai mulți sunt din Afganistan, Siria și Irak. Mulţi au ajuns în Bulgaria din Turcia, în speranța că vor putea să ajungă în Europa de vest.

    Politică

    România

    Urmăriți-ne pe Google+

    Urmăriți-ne pe Twitter!

    Urmăriți-ne pe Youtube!