• Ultimele știri

    marți, 13 decembrie 2016

    Acordul cu FMI din 2009, "act de subminare a economiei naţionale"

    Promisiunea troicii creditoare de a susţine la putere clasa politică românească s-a materializat prin programul de austeritate adoptat de Traian Băsescu, Emil Boc şi Mugur Isărescu in 2009. Dacian Cioloş duce aceeaşi politică.


    Este necesar în România să se analizeze poziţia Băncii Naţionale faţă de acordul cu FMI din 2009 până în prezent, a declarat într-un interviu pentru Bursa economistul Mircea Coşea.

    În interviul acordat ziarului Bursa, Mircea Coşea face declaraţii dure la adresa guvernării Băsescu — Boc.

    "Programul de austeritate adoptat de către guvernul Băsescu-Boc şi acordul din 2009 constituie acte de subminare a economiei naţionale cu efecte distructive pe termen lung", a declarat economistul.


    Acesta consideră că împrumutul a fost destinat băncilor cu capital străin. Astfel, Traian Băsescu şi Emil Boc au căpătat protecţie pe plan internaţional. Totodată, Mircea Coşea consideră că BNR a influenţat deciziile.


    "Este imperios necesar să se analizeze poziţia Băncii Naţionale faţă de acordul 2009 şi programul de austeritate, existând informaţii conform cărora BNR ar fi influenţat hotărâtor deciziile", a precizat Coşea.


    Acesta consider că, dacă guvernul Dacian Cioloş se menţine la putere, probabilitatea unui nou împrumut devine şi mai mare.

    Referitor la interviu, Gheorghe Piperea a scris pe pagina de Facebook că Mircea Coşea nu consideră că împrumutul de 20 miliarde de euro al României este de competenţa parchetelor.


    "Coşea nu consideră că această chestiune a ciudatului împrumut de 20 mld euro al României cu FMI şi CE este de competenţa parchetelor. Câteva sute de consumatori, dimpotrivă, au sesizat parchetul pe aceasta temă. Deocamdată, organele au clasat dosarul. Dar decizia va fi atacată în instanţă azi şi luni", a scris Piperea.


    Acesta speră că în 2017 se va discuta şi judiciar problema împrumutului la FMI.

    Politică

    România

    Urmăriți-ne pe Google+

    Urmăriți-ne pe Twitter!

    Urmăriți-ne pe Youtube!