• Ultimele știri

    luni, 21 noiembrie 2016

    Vrei o casă tradițională ca a lui Doru Munteanu? Uite că-ți dă lista lui cu meșteri

    Ce e frumos se construiește greu, dar durează pentru totdeauna! Și e cu atât mai valabil când vine vorba despre casa ta. Țărănească, tradițională, reinterpretată după model tradițional, spune-i cum vrei, cert este că Doru și-a dorit un loc pentru el și familia lui care să vorbească clar despre România. De ce? Pentru că a văzut multe, a umblat prin nenumărate locuri și a ajuns la concluzia că în peisajele de la noi cel mai bine se potrivesc casele făcute de ai noștri. 


    Pare simplu, dar drumul a fost lung. Și de fapt și de drept acest drum a pornit cu un vis, unul al copilăriei, când, în casa bunicului său, preot în Sălaj, a descoperit cărți vechi, obiecte ce vorbeau despre tradiție, despre artă, dar pentru el toate spuneau povestea familiei lui. Tradițional sau țărănesc nu înseamnă ceva desuet, care nu mai e la modă, ci are o semnificație profundă legată de familie. Când prețuiești vechiul înseamnă să te gândești cu respect la cei care au fost înaintea ta și ale căror strădanii de a fi mai buni, de a trăi mai bine și mai frumos nu se pierd odată cu tine. Ca atare, de ce ar fi ales el balustrade de inox groase cât brațul dacă brazii din Colibița îi șopteau altceva, iar mirosul rășinii lor, al a aerului tare de munte l-au teleportat înapoi în universul magic din casa bunicului? A făcut ce a simțit, dar mai mult, acum îți spune și ție cum s-o faci. Dar hai să-ți zic mai multe.

    Doru Munteanu, proprietarul casei și al clubului Căliman Club Holidays

    Doru Munteanu spune că nu poate înțelege de ce românii aleg cu atâta ușurință să ridice case cu materiale care nu le plac. Mi-a povestit cum în timp ce lucra la casă mulți oameni i-au bătut la poartă pentru a o fotografia, fie că era vară, fie că era iarnă. Și nu doar arhitecți, medici, intelectuali, artiști, ci și țăranii din zonă. Se minunau în fața casei lui și spuneau că așa ceva aveau și bunicii lor, dar că acum soțiile vor ca la oraș, să fie totul moden, a se înțelege și cu balustrade de inox. Amuzant a fost când mi-a povestit Doru de un grup mai năbădăios, cu muzica pe ritmuri orientale dată la maximum în mașină, dar care s-au oprit în fața casei lui și în timp ce o admirau i-au povestit despre ce casa mare și urâtă și-au făcut ei de îi doare capul când se uită la ea. Deci, da, Doru are o casă pe care mulți o admiră, dar el tot nu înțelege de ce oamenii nu-și fac locuințele ca ale lui. Nu, nu se așteaptă ca la oraș să fie ridicate case de genul acesta, dar uite, spre exemplu la Colibița, unde e acum, de ce ar alege altcineva alt stil? Eu înțeleg de ce și ai să pricepi și tu la finalul articolului.

    Fațada casei iarna, una care a atras mulți admiratori și turiști.


    Pare că-i ușor să-ți faci casă în stil tradițional, ba chiar mai ieftin pe alocuri, cum spune Doru, dar adevărul este că-ți trebuie răbdare și o tenacitate fantastică. Chiar el mi-a povestit cum în calitate de ghid turistic, care se ocupă preponderent de grupuri de străini, a bătut țara în lung și în lat și a făcut nenumărate fotografii la case, mănăstiri, biserici, clădiri mai vechi, detalii de la ele, deci tot ce-i plăcea. Da, dar asta i-a luat cel mai mult timp: să afle exact ce-i place și cum își dorește să arate casa lui. Apoi, i-a luat timp să găsească pe cineva care să-i ordoneze preferințele pe hârtie, adică să-i facă un proiect de arhitectură. Și aici a avut mari probleme. Arhitecții noștri din păcate nu studiază în facultăți prea multe despre construcțiile tradiționale. Multe meserii practicate de meșterii de la țară s-au pierdut, iar cei care au rămas au cereri foarte mici ori nu sunt cunoscuți. Pe de altă parte, e greu să adaptezi la standardele de confort actuale o imagine tradițională. E greu, dar nu imposibil, așa cum au dovedit-o și Liliana Chiaburu și Adrian Păun, arhitecți care s-au specializat în așa ceva. Însă el a apelat la un arhitect pur și simplu, și după ce a ridicat casa, Doru și-a dat seama că erau niște probleme care l-ar fi împiedicat să ajungă la imaginea tradițională pe care și-o dorea. Cum ar fi spre exemplu pridvorul lat de 2,5 metri care nu putea fi susținut decât cu o temelie din beton, deci cum s-o acopere ca să arate din lemn? Sau cum să facă cu acoperișul pentru care își dorea șindrilă (și nu țigle din lemn cum spuneau unii) în condițiile în care nu știa niciun producător de așa ceva? Ori cum să realizeze ferestrele acelea vechi, cu încadramente, dacă arhitectul n-avea cunoștință de vreun furnizor de așa ceva? Ei bine, Doru nu s-a lăsat. A făcut modificările la casă inspirându-se din pozele sale și din vizitele la muzeele satelor de prin țară.


    Da, a fost greu cu meșterii locului care îi făceau la muchie totul, când el și-ar fi dorit să mai aibă vreo urmă de daltă, o mică imperfecțiune, așa rustică. Dar a descoperit că atunci când i-a întrebat – cum se făcea pe vremuri, meșterii au început să-i spună, să-i explice, dar să și aplice. I-a provocat să redescopere vechile metode și să le adapteze la noile materiale. Da, e clar că, spre exemplu, balustradele din lemn n-avea cum să le cumpere de-a gata, dar a cerut meșterilor să-i facă 3-4 mostre din lemn masiv cumpărat la metru cub și a ales cel mai simplu model. Apoi materialele de construcție sunt actuale, dar modul cum sunt puse în operă contează. S-a chinuit la soba din casă pentru a o rotunji și a-i îndulci muchiile cu propriile mâini. A luat pur și simplu un burete umed și a dat peste tencuiala proaspăt aplicată, apoi cu bidineaua până ce i-au ieșit texturile dorite. Când l-a văzut meșterul a spus că trebuia să-i spună de la început cum și ce vrea, așa că acesta a continuat până a finalizat soba, care încălzește livingul, dar și mansarda, grație coșului de fum care traversează casa pe înălțime. Da, parchetul ar fi fost mai la îndemână, dar Doru a optat pentru podea din lemn, iar la bucătărie a ales plăci ceramice, dar mai către nuanța teracotei, fără suprafețe lucioase sau model marmorat.


    Își aduce aminte că pentru șindrilă a bătut Bucovina ca să achiziționeze câte 2000, 3000, 4000 de bucăți, pe rând, de la diverși gospodari care le aveau depozitate prin curte, după ce ei își puseseră tablă modernă, ca la oraș, pe casele proprii. Pentru toată casa a avut nevoie de circa 15.000 de bucăți. Dar are satisfacția că acum, după ce și-a ridicat-o, meșterul la care a apelat a început să le producă (1 leu bucata), să le manufactureze pentru că oamenii i-au cerut contactul acestuia și el l-a dat mai departe (am să-ți dau și eu mai jos datele). Și pentru piatra de pe soclu a umbrat mult. Și-a dorit-o mai deschisă la culoare și cu rotunjimi, nu felii pătrățoase și a găsit-o undeva pe lângă Putna. Cu mobila de la interior s-a chinui și cu ea. A cumpărat-o de-a gata din Sighișoara, dar l-a chemat pe meșterul Cramariuc din Suceava să i-o încrusteze, apoi pe alt artist care să i-o picteze și să i-o patineze. Cei care-i calcă pragul casei au impresia că mobila lui e veche de sute de ani. Și cu perdelele s-a spetit. A găsit până la urmă două doamne în vârstă care le cos de mână, dar o perdeluță mică durează să fie cusută, le ia doamnelor o săptămână, iar una mai mare circa trei săptămâni. Cu covoarele la fel, a ajuns la o mănăstire de maici unde le-a comandat, dar a așteptat după ele. Ce mai? I-a luat șapte ani să ajungă către final și mi-a mărturisit că de abia acum, în mai 2015, a reușit să aibă tot ce și-a propus, construcția începând-o în 2008.





    Dar Doru Munteanu e obișnuit să fie tenace și mai ales să fie primul. Da, e primul care și-a făcut o casă nouă în stil tradițional în Colibița, primul care a făcut rafting pe râurile din Bistrița și care are licență pentru așa ceva, primul care a avut o placă de snowboard în Bistrița și a participat la concursuri în Brașov, primul care a făcut filmări sportive și le-a difuzat la o televiziune din Cluj. Da, și uite, este primul proprietar care-ți oferă lista lui completă de meșteri care l-au ajutat să-și împlinească visul. Ba mai mult, este primul proprietar pe care-l știu să se hotărască să-și deschidă casa și oaspeților. A amenajat special trei camere la mansardă unde poate găzdui șase persoane. Inițial și-a dorit ca aici să aibă biroul lui. Este și jurist consult și face consultață pentru firme străine, dar și ghid turistic, un împătimit al munților. La 48 de ani, după ce a cutreierat lumea și bate țara în lung și în lat s-a hotărât să se stabilească la Colibița, unde va finaliza și o mică pensiune, desigur, tot în stil tradițional. Și pentru că visul lui este să vadă peste tot în țară numai case frumoase, îți dă și ție lista lui de meșteri ca să poți avea casa ta românească mai repede de cât i-a luat lui s-o facă. Doru vrea să lase ceva în urma lui, dar ceea ce lasă să fie în armonie cu munții pe care-i îndrăgește, cu locurile bistrițene, cu rădăcinile lui și familia din care se trage. Doru Munteanu – nu se putea să aibă un nume mai predestinat – dor de țară, dragoste de munte. Sper să te inspire și pe tine!

    Puteți citi continuarea pe adelaparvu.com


    Politică

    România

    Urmăriți-ne pe Google+

    Urmăriți-ne pe Twitter!

    Urmăriți-ne pe Youtube!