• Ultimele știri

    duminică, 20 noiembrie 2016

    Teoria care a șocat lumea: Vladimir Putin are origini românești?

    Președintele rus Vladimir Putin a fost și este un mister pentru toată lumea, încă din momentul alegerii sale. Pare să fie un om fără trecut, inspirat de simbolul noii epoci, dar lipsit de rădăcini istorice. Semnele de întrebare legate de familia sa, de originile sale au fost puse la îndoială de la bun început și continuă să fie un subiect aprins în discuțiile legate de trecutul înaintașilor săi.


    Faptul că vorbește mai multe limbi străine și poate conduce o discuție liberă, la cel mai înalt nivel, în limbile natale ale președinților altor țări, au iscat o serie de controverse legate de originea sa, sau mai bine zis, au alimentat aceste controverse.

    Nu de puține ori s-a spus că ar avea strămoși de pe meleagurile României! Faptul că el însuși este foarte rezervat atunci cînd vine vorba de familia sa, nu face decât să lase frâu liber ipotezelor, chiar și aceasteia potrivit căreia ar fi de origine română!

    “La un moment dat, presa a scris că mama actualului preşedinte rus, Vladimir Putin, este de fapt originară din Georgia, şi l-ar fi dat pe actualul preşedinte rus spre adopţie când acesta avea 10 ani. Informaţia nu a fost confirmată niciodată. Un alt zvon care circulă despre Putin este că originile sale sunt, de fapt, româneşti. Astfel, stră-străbunicul lui Vladimir Putin ar fi fost român din Basarabia şi s-ar fi numit Vladimir Putină.” (romaniatv.net)


    foto: Vladimir Putin cu mama sa, Maria Ivanovna, în iulie 1958

    În cartea biografică semnată de cunoscutul analist politic rus Stanislav Belkovski, se pune că Vladimir Putin ar fi căutat întreaga sa viaţă o „familie surogat”. A văzut în Boris Elţîn o figură paternă, iar pe Roman Abramovici, proprietarul clubului de fotbal Chelsea Londra, îl considera și îl vedea ca pe un frate.

    De curând, un jurnalist rus a declarat că are dovezi prin care poate demonstra că Putin ar avea origini românești, că s-ar trage din Moldova și că stră stră-bunicul său ar fi luptat alături de Dimitrie Cantemir. “Astfel, stră-străbunicul lui Vladimir Putin ar fi fost român din Basarabia şi s-ar fi numit Vladimir Putină. Vladimir Putină ar fi fost unul dintre cei 400 de soldaţi din garda personală a lui Dimitrie Cantemir, cu care acesta s-ar fi retras în Rusia după o bătălie pierdută la Stănileşti, pe Prut, în 1711. Strămoşul lui Putin ar fi fost chiar decorat de ţarul Petru cel Mare pentru loialitate. Potrivit tradiției rusești, în familia Putină, pe linie paternă, toți primii născuți au fost numiți Vladimir. Astfel, generație după generație, au urmat o serie de Vladimiri. Unul dintre aceștia, Vladimir Vladimirovici Putină, bunicul lui Putin, ar fi fost bucătarul personal al lui Stalin.” (onlinereport.ro)


    foto: Vladimir Putin cu părinții săi oficiale © Laski Diffusion / Newsmakers / Getty Images

    Alte surse spun ca Putin își recunoaște strămoșii moldoveni dar zice că în prezent simte doar rusește! Să fie aceste declarații o parte a mașinăriei Kremlinului, a propagandei ruse, să ni-l aducă mai aproape de suflet pe conducătorul rus, să ne facă să-l admirăm?

    „Motorului dezinformator al Kremlinului nicio minciună nu i se pare prea sfruntată, sau prea ridicolă, dacă e în stare să le dea o mână de ajutor agenţilor de influenţă ai ideologilor Rusiei neoimperiale să-şi amplifice peste tot în Europa zvonita, stârnind dezacorduri, litigii şi învrăjbiri cât mai virulente”, notează ediţia în limba română a Deutsche Welle.


    foto: Vladimir Putin si fiicele sale (mrconservative.com)

    Și dacă Valdimir Putin este în fapt Vladimir Putină? Cât de mult s-ar răstura istoria? Publicaţia Forbes îl consideră pe Vladimir Putin cel mai puternic lider al planetei. În propria ţară, popularitatea sa a început insă să scadă, din cauza situaţiei economice dificile prin care trece Federaţia Rusă. Să fie oare o problemă de narcisism? Are nevoie Putin să fie în continuare considerat “number 1” și astfel sunt create aceste legende pe baza originii sale?


    Fotografie din arhiva personală a lui Vladimir Putin – putin.kremlin.ru/bio

    Una dintre cele mai senzaționale cercetări vis a vis de originea familiei lui Putin a fost făcută de jurnaliștii din orașul rus Tver, care au reușit să vină cu o concluzie, zic ei, documentată: părinții președintelui rus se trag din zona Kalininsky, regiunea Tver.

    Cercetătorii nu au reușit să identifice originea acestui nume: Putin. La nivel mondial se cunoaște un singur Putin și anume Vladimir Vladimirovici. Nici alți oameni de știință, sau istorici nu au găsit în dicționare nimic despre numele Putin și au căutat prin zeci de mii de arhive de nume derivate. Numele „Putin” nu este menționat în nici un document cu nume rusești. Acest lucru înseamnă că numele este de origine artificială, spun jurnaliștii din Tver.

    Pe de altă parte, acesti jurnaliști, au descoperit că Vladimir Putin seamănă cu Prințul Mikhail Tverskoy din Tver. Amândoi sunt mici de statură, cu păr puțin și nas similar. Este Putin un vlăstar al prințului Tver? Cartea de familie din regiunea Tver, menționează numele „Putyanin”, un clan de prinți ruși. Acest clan a dat o mulțime de conducători militari în Rusia, precum și artiști, politicieni și preoți. Acesta este unul dintre cele mai vechi clanuri din istoria Rusiei. Dacă Vladimir Putin este un descendent al clanului Putyatins, înseamnă că are o relație cu toate familiile regale din Europa!

    DAR dacă tindem să credem declarația jurnalistului rus care spune că Vladimir Putin are origini românești, putem adăuga faptul că numele poate proveni de la cuvântul „putină”, menționat ca fiind numele stră stră-bunicului conducătorului de la Kremlin. PUTINĂ inseamnă în limba română: vas de lemn, de obicei de forma unui trunchi de con, făcut din doage legate cu cercuri și folosit mai ales la păstrarea unor brânzeturi, murături. Se întâlnește în expresii precum “A spăla (sau a șterge) putina” = a fugi pe furiș, a dispărea din fața unui pericol sau a unei situații neplăcute. (dex)


    foto:Vera Putina (ireport.cnn.com)


    NOTA: Vera Putina, născuta in 1926, este o femeie care, în 1999, a declarat că Vladimir Putin („Vova”) este fiul ei pierdut. Pretențiile femeii contrastează cu biografia oficială a lui Putin, care prevede că părinții lui Putin au murit înainte de a deveni președinte. Ziarul „The Telegraph” a concluzionat că, declarația femeii ar putea fi pur și simplu greșită, sau că face parte din povestea „identificării găurii din trecutul domnului Putin”.

    Varianta oficială este că părinții lui Putin aveau deja patruzeci de ani, când Putin s-a născut. Detaliile privind primii zece ani de viață ai lui Putin sunt rare în autobiografia sa, mai ales în comparație cu alți lideri mondiali. Vladimir Putin s-a născut la 7 octombrie 1952 în Leningrad, orașul Saint Petersburg de azi. „Sunt dintr-o familie obișnuită. Am trăit ca un om normal obișnuit, și am păstrat întotdeauna această relație.” spune Vladimir Putin

    Mădălina Corina Diaconu

    Surse: ziarul Pravda, ziarul Tver din Karavan, BBC world news, wikipedia

    Politică

    România

    Urmăriți-ne pe Google+

    Urmăriți-ne pe Twitter!

    Urmăriți-ne pe Youtube!