• Ultimele știri

    duminică, 20 noiembrie 2016

    Premierul Dacian Cioloș NU susține proiectul legislativ care incriminează defăimarea țării

    Guvernul României nu susține adoptarea unui proiect legislativ care să incrimineze defăimarea țării și a națiunii. Deputatul PSD Sorin Avram Iacoban a inițat în luna martie a.c. un proiect de lege de completare a Legii nr. 286/2009 privind Codul Penal al României. Proiectul de lege, susținut de 60 de deputați și senatori, are ca scop reincriminarea infracțiunilor de defăimare a țării sau a națiunii.


     Potrivit inițiatorilor, defăimarea țării sau a națiunii vor fi pedepsite cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani și interzicerea unor drepturi (fișa proiect aici). Prima cameră sesizată în cazul acestui proiect este Senatul.

    Guvernul României și-a precizat punctul de vedere cu privire la acest proiect legislativ. În mod halucinant, premierul Dacian Cioloș nu susține acest proiect deoarece, potrivit documentului oficial, „țara” și „națiunea” sunt valori „esențialmente abstracte”. Adică țara guvernată de Dacian Cioloș nu există în realitate, ci doar în abstract. La fel, și națiunea din care Dacian Cioloș face parte nu există în realitate, națiunea română fiind doar o chestiune abstractă.

    Refuzând să susțină acest proiect legislativ premierul Dacian Cioloș se poziționează ostentativ chiar în contra Constituției României care prevede cât se poate de clar, la articolul 30, faptul că „Sunt interzise de lege defăimarea ţării şi a naţiunii, îndemnul la război de agresiune, la ură naţională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenţă publică, precum şi manifestările obscene, contrare bunelor moravuri”. Este așadar perfect imperativ să existe o legislație care să pună în aplicare o prevedere constituțională, care nu poate fi negociată de interpretările mofturoase ale unui premier efemer.

    Lipsa acestui cadru legislativ, care nu-l deranjează absolut deloc pe Dacian Cioloș, a făcut posibil ca, spre exemplu, un cetățean român de etnie maghiară care a arătat semne obsecene în timpul intonării imnului național al României în sala sporturilor din Sfântu Gheorghe să scape nepedepsit (detalii aici).

    Batjocorirea și disprețuirea în public a unui simbol național nu te costă absolut nimic în acest moment în România. Acesta este și motivul pentru care, spre exemplu, primarul UDMR din Sfântu Gheorghe a împiedicat arborarea drapelului României pe turla primăriei în 8 septembrie 2015 (asta după ce în 2011 același personaj a fost amendat penal pentru ofensă adusă însemnelor după ce a ordonat înlăturarea drapelului național de pe fațada unei clădiri publice). Arborarea drapelului Ungariei, alături de drapelul României sau fără drapelul României, arborarea steagului secuiesc pe clădiri publice, refuzul primarilor UDMR de a purta eșarfa tricoloră, refuzul primarilor UDMR de a participa la Ziua Națională, Ziun Imnului sau Ziua Drapelului, reprezintă doar câteva modalități prin care membrii UDMR manifestă dispreț la adresa simbolurilor naționale, fapte care nu sunt pedepsite în niciun fel în acest moment (cu excepția refuzului purtării eșarfei tricolore).

    Drapelul României și imnul național sunt batjocorite în fel și chip într-o parte a României, aceeași parte în care iredentismul este extrem de agresiv. Din nefericire, Dacian Cioloș se poziționează de partea celor care batjocoresc simbolurile naționale, poziție pe care o găsesc inacceptabilă. Practic, Dacian Cioloș încurajează defăimarea țării, a națiunii române și a simbolurilor sale.

    Dan Tanasa

    Politică

    România

    Urmăriți-ne pe Google+

    Urmăriți-ne pe Twitter!

    Urmăriți-ne pe Youtube!