• Ultimele știri

    luni, 7 noiembrie 2016

    Încasarea salariului: Te poate obliga angajatorul să primești banii într-un cont bancar?

    Atunci când vine vorba de plata salariului, legislația muncii este destul de clară. Însă cititorii ne-au atras atenția de mai multe ori că există angajatori care-și obligă salariații să încaseze banii într-un cont bancar. Din acest motiv, am cerut opinia unor specialiști pentru a explica cum stau lucrurile de fapt.


    În mod obișnuit, plata salariului se face în bani, adică în numerar, stabilește Codul muncii în prezent, însă există și posibilitatea plății prin virament într-un cont bancar. Cu alte cuvinte, fiind vorba de o posibilitate, angajatorul nu-și poate obliga salariații la încasarea banilor în cont bancar ne informează 
    avocatnet.ro

    „Modalitatea uzuală de plată a salariului este în bani (în numerar), iar prin excepție plata se poate face și prin virament bancar. Astfel, plata prin virament bancar este o opțiune pe care părțile o pot alege, nefiind o obligație pentru angajat sau angajator să primească, respectiv să plătească salariul prin virament”, a declarat, pentru redacția noastră, Bogdan Riti, managing associate la Mușat & Asociații.

    „Salariul se plătește în banicel puțin o dată pe lună, la data stabilită în contractul individual de muncă, în contractul colectiv de muncă aplicabil sau în regulamentul intern, după caz. Plata salariului se poate efectua prin virament într-un cont bancar.” - Extras din Codul muncii

    De aceeași părere este și Mihaela Gherghe, avocat la Rizoiu & Poenaru, care a subliniat că prevederile legale impun existența acordului salariaților: „Formularea folosită de Codul muncii indică necesitatea ca salariatul să își exprime acordul la plata salariului prin virament într-un cont bancar. Prin urmare, angajatorul nu poate impune angajatului să accepte această metodă de plată”. Avocata a atras atenția că există o decizie a Curții Constituționale prin care s-a stabilit că bugetarii nu pot fi obligați să încaseze salariile prin virament bancar. În ceea ce privește situația din mediul privat, pentru virament trebuie să existe un acord între salariat și angajator.

    Totuși, la angajare, salariații trebuie să citească cu atenție prevederile contractului individual/colectiv de muncă și ale regulamentului intern al angajatorului. Actele respectivepot include modalitatea de plată a salariului, astfel că, dacă salariatul este de acord cu prevederile, schimbarea ulterioară a modalității de încasare necesită acordul angajatorului.

    „Menționăm, însă, că angajații trebuie să verifice dacă modalitatea de plată a salariului este prevăzută în unul dintre actele juridice care guvernează raporturile lor de muncă (contract individual sau colectiv de muncă, regulament intern etc.). În acest caz, câtă vreme salariatul și-a exprimat în mod valabil acordul pentru plata salariului într-o anumită modalitate, va fi necesar acordul angajatorului pentru modificarea modalității de plată”, a spus Mihaela Gherghe.

    Totodată, Bogdan Riti a explicat că plata prin virament poate fi o condiție impusă la angajare, dar acest lucru implică, în mod evident, acordul salariatului. „Angajatorul nu poate să oblige salariații să încaseze salariul prin virament bancar întrucât, fără acordul salariaților, angajatorul nu poate afla numerele de cont ale salariaților. În practică, de regulă, angajații acceptă plata salariilor într-un cont bancar sau într-un cont bancar al unei anumite bănci întrucât această condiție este impusă la angajare”, a precizat avocatul.

    Salariul se achită direct angajatului, conform Codului muncii, iar plata se dovedește prin semnarea statelor de plată sau prin alte documente care atestă existența plății. Dacă angajatorul întârzie, în mod nejustificat, plata salariului sau pur și simplu nu-l achită, acesta poate fi obligat să despăgubească salariații.

    Sursa: avocatnet.ro

    Politică

    România

    Urmăriți-ne pe Google+

    Urmăriți-ne pe Twitter!

    Urmăriți-ne pe Youtube!