• Ultimele știri

    luni, 14 noiembrie 2016

    Donald TRUMP se ține de CUVÂNT! Va expulza până la 3 milioane de imigranți și că va construi un zid la frontiera cu Mexic

    Donald Trump, noul președinte al SUA, a promis, într-un interviu acordat vineri postului de televiziune CBS și dat publicității duminica aceasta, că va expulza până la 3 milioane de imigranți ilegali.  „Vom lua oamenii care sunt criminali și care au caziere judiciare, care aparțin bandelor,


     care sunt traficanți de droguri, fără îndoială vreo 2 milioane, poate chiar 3 milioane (de persoane), și îi vom alunga din țara noastră, (pentru că) ei sunt aici ilegal”, a declarat Trump în timpul emisiunii '60 de minute' de pe CBS, care va fi difuzată duminică seara.


    Revenind la linia dură din campania sa electorală, după ce și-a mai temperat discursul fiind ales marți președinte al SUA, Trump a reafirmat, de asemenea, că va construi un zid la frontiera cu Mexicul, pentru a limita imigrația ilegală.

    În unele zone, președintele ales a admis că ar putea fi 'garduri', însă, a insistat el, 'un zid este mai potrivit'. 'Sunt foarte bun la asta, la ceea ce se cheamă construcție', a ironizat patronul Trump Organization, vastă rețea de hoteluri și imobile de lux.

    În timpul campaniei sale, Donald Trump a promis că va înălța un zid de-a lungul frontierei cu Mexicul, care va fi finanțat în proporție de 100% de Mexic.

    El s-a angajat de asemenea, în timpul unui miting desfășurat la sfârșitul lui august în Phoenix, Arizona, să expulzeze imediat ce se va instala la Casa Albă în jur de două milioane de imigranți ilegali 'criminali'.

    Sursa: activenews.ro

    Politică

    România

    Urmăriți-ne pe Google+

    Urmăriți-ne pe Twitter!

    Urmăriți-ne pe Youtube!