• Ultimele știri

    joi, 3 noiembrie 2016

    AMENINȚĂRI din Rusia: Vladimir Putin obligă SUA printr-o lege să-şi retragă soldații şi scutul antirachetă din România

    Liderul de la Kremlin amenință voalat Occidentul cu arsenalul său nuclear în cazul în care americanii nu își retrag soldații din Europa de Est, inclusiv din țara noastră. Președintele Vladimir Putin a trimis luni spre aprobare Dumei de Stat o lege prin care


     suspendă acordul Rusia – SUA privind eliminarea surplusurilor de plutoniu, condiționând reluarea sa de retragerea infrastructurii și trupelor americane din Europa de Est, inclusiv România. Semnat în anul 2000, acesttratat viza eliminarea plutoniului utilizat la producerea de arme nucleare, care urma să fie transformat în combustibil pentru centralele atomice.

    Fiecare dintre cele două state își asumă reconvertirea a 34 de tone de plutoniu cu destinație militară – o cantitate care, potrivit textului tratatului, este suficientă pentru producerea a 17.000 de arme nucleare. În plus, americanii ofereau și o sumă substanțială de bani. Deși semnat acum 16 ani, acordul nu a fost pus în aplicare niciodată. Abia în 2010 Hillary Clinton și Serghei Lavrov, șefii diplomațiilor celor două state, au ajuns la un acord asupra modului în care materialul nuclear urma să fie elimina – ceea ce nu s-a mai întâmplat, însă.

    Încă din luna aprilie 2016, Puțin a declarat oficial că Statele Unite nu și-au respectat partea, spre deosebire de tara sa. Liderul de la Kremlin i-a acuzat atunci pe americani că plănuiesc să stocheze materialul nuclear în așa fel încât să poată fi reprocesat pentru a fi folosit la producerea de arme atomice.

    Experții estimează că Rusia dispune de un stoc de plutoniu cu destinație militară mai mare decât Statele Unite – 128 de tone fată de numai 90 ale americanilor. Teoretic, însă, rușii au închis încă din 2010 ultima fabrică ce producea plutoniu cu destinație militară.

    Vladimir Putin condiționează acum relarea acordului de ridicarea sancțiunilor impuse țârii sale urmată de plata unor compensații corespunzătoare, de anularea Legii Magnitki și, mai important pentru noi, de reucerea „infrastructurii militare și a numărului de soldați americani din țările NATO care s-au alăturat Alianței după 1 septembrie 2000” – dată la care a fost semnat acordul privind plutoniul. Mai precis, este vorba despre Estonia, Letonia, Lituania, Slovacia, Slovenia, România și Bulgaria și despre instalații militare că sistemul de apărare anti-racheta de la Deveselu.

    În preambulul legii semnate de Puțin se precizează că „sub pretextul crizei din Ucraina a existat o consolidare a prezenței militare NATO în Europa de Est, inclusiv în Statele care au intrat în Alianță după 2000” . În documentul oficial vorbește despre centrele de comandă și control ale NATO, inclusiv cel din România. Acesta a fost activat pe 1 septembrie 2015.

    Secretarul adjunct al Consiliului de Securitate de la Moscova, Evgheni Lukianov, avertiză atunci că „România devine automat o potențială țintă„. Principalul motiv invocat de oficialul de la Kremlin era amplasarea pe teritoriul țârii noastre a scutului de la Deveselu. „Aceste sisteme de rachete se concentrează împotrivă forțelor noastre nucleare strategice”, spunea atunci Lukianov.

    Sursa: extranews.ro

    Politică

    România

    Urmăriți-ne pe Google+

    Urmăriți-ne pe Twitter!

    Urmăriți-ne pe Youtube!