• Ultimele știri

    marți, 4 octombrie 2016

    Liderii UE au mai primit un pumn în nas! 98% dintre ungurii prezenți la urne au votat împotriva cotelor obligatorii de refugiați

    În Ungaria, s-a desfășurat un referendum prin care li s-a cerut ungurilor să se exprime vis-a-vis de acceptarea sau respingerea cotelor obligatorii de refugiați impuse de Bruxelles. Considerat un alt eveniment care pune sub semnul întrebării Uniunea Europeană,


    el a avut rezultatele scontate – majoritatea ungurilor, adică peste 98%, au votat împotriva acesto cote.

    Chiar dacă la urne s-au prezentat doar 45% dintre cei cu drept de vot (ceea ce face ca el să nu poată fi validat, minimul legal fiind de 50% + 1), opozanții boicotând referendumul, rezultatul este un succes cert al lui Orban, indiferent de chichițele de care se vor lega adepții islamizării Europei.

    Conform Adevărul.ro, <>

    Dincolo de succesul evident al celor care nu vor să se lase colonizați, ne intrigă această problemă a validării rezultatelor. Ca și în România, apare următoarea situația ciudată, operă a politicienilor: Tu, poporule, poți să te prezinți la urne și în procent de 30% la alegerille parlamentare, de exemplu, că votul este valid. Vorba aia, îi votezi pe ei și îi trimiți la ciolan. Când vine vorba însă să influențezi decizia politică, trebuie obligatoriu să fie prezenți 50% dintre cei cu drept de vot, în contextul în care sigur o parte dintre politicieni vor pleda pentru boicotarea referendumului. Vicleană strategia, nu?

    Adrian Albu

    Politică

    România

    Urmăriți-ne pe Google+

    Urmăriți-ne pe Twitter!

    Urmăriți-ne pe Youtube!