• Ultimele știri

    luni, 24 octombrie 2016

    Faptele Cioloș - Lovitură directă în românii datori la bănci: Guvernul a trimis proiectul de lege privind conversia creditelor în CHF la Curtea Constituțională

    Decizie neașteptată luată de guvernul condus de Dacian Cioloș: a sesizat Curtea Constituțională cu privire la proiectul de lege adoptat de Parlament care prevede conversia creditelor în franci elvețieni la cursul de la data acordării, scrie Profit.ro


    Conversia creditelor în franci elvețieni la cursul de la data acordării nu va intra în vigoare înainte ca magistrații Curții Constituționale să verifice dacă legea respectă sau nu Constituția.

    Guvernul consideră că aplicarea legii și la creditele în derulare contravine principiului neretroactivității și previzibilității legii, consacrate de Constituție. Pe de altă parte, spune că aceste principii pot fi încălcate, dacă există un temei social, potrivit unui punct de vedere transmis Camerei Deputaților anterior adoptării proiectului.

    Legea a fost adoptată, marți, 18 octombrie, în unanimitate de plenul Camerei Deputaților. Atât premierul Dacian Cioloș, cât și Avocatul Poporului și un număr de 25 de senatori sau 50 de deputați pot sesiza CCR, în termen de 20 de zile, perioadă în care legea va sta pe masa șefului țării.

    Potrivit site-ului Camerei Deputaților, legea conversiei creditelor a fost trimisă spre promulgare președintelui Klaus Iohannis.

    Politică

    România

    Urmăriți-ne pe Google+

    Urmăriți-ne pe Twitter!

    Urmăriți-ne pe Youtube!