• Ultimele știri

    miercuri, 5 octombrie 2016

    Americanii vin cu armele nucleare în România. Ce spune Rusia?

    Două surse independente ar fi declarat pentru EurActiv că Statele Unite au început deja transferul armelor sale nucleare, din silozurile din Turcia în România, ca urmare a înrăutățirii relațiilor dintre Washington și Ankara.


    Potrivit uneia dintre surse, transferul armelor nucleare reprezintă o provocare atât din punct de vedere tehnic cât și politic.„Nu este ușor să muți peste 20 de arme nucleare, a declarat sursa, sub protecția anonimatului.

    Potrivit unui raport recent al Simson Center, în jur de 50 de arme nucleare tactice au fost staționate, din perioada Războiului Rece, în Turcia, la baza de la Incirlîk, la circa 100 de kilometri de frontiera cu Siria.
    În timpul puciului eșuat din 15 iulie, curentul electric a fost tăiat la Incirlîk, iar guvernul turc a interzis avioanelor americane să decoleze sau să aterizeze. Comandantul bazei a fost arestat fiind acuzat că a fost implicat în lovitura de stat.
    Dacă Statele Unite vor fi capabile să-și păstreze controlul asupra armelor nucleare de la Incirlîk în cazul unei recidive a unui conflict civil în Turcia reprezintă o întrebare la care nu se poate răspunde, se specifică în raportul Simson Center.
    O altă sursă a declarat pentru EurActiv că relațiile dintre Statele Unite și Turcia s-au deteriorat atât de mult după puciul din 15 iulie, încât Washingtonul nu mai are înccredere în regimul de la Ankara pentru a-i găzdui armele nucleare.
    Acestea vor fi mutate de la Incirlîk la baza aeriană de la Deveselu, a precizat sursa citată. Aici se află instalat scutul anti-rachetă, pus în funcțiune de curând.
    Deși România a fost un aliat al URSS, după al doilea război mondial, ea nu a găzduit niciodată arme nucleare sovietice.
    Staționarea de arme nucleare americane atât de aproape de granița cu Rusia va înfuria serios regimul de la Moscova, apreciază EurActiv, care a solcitat reacții de la Departamentul de Stat și de la ministerele de Externe român și turc.
    Oficialii americani și turci au promis că vor răspunde. După câteva ore, Departamentul de Stat a emis un comunicat în care spune că întrebarea trebuie adresată Departamentului american al Apărării.
    NATO a dat EurActiv un răspuns diplomatic, în care se afirmă că aliații trebuie să se asigure că armele nucleare depozitate în Europa trebuie să fie „în siguranță”.
    „În ceea ce privește întrebarea dvs, consultați vă rugăm Comunicatul Summit-ului NATO de la Varșovia, paragraful 53: ‘Politica NATO de descurajare nucleară se bazează în parte și pe armele nucleare ale Statelor Unite desfășurate în Europa și pe capacitățile și infrastructura oferite de aliați. Acești aliați vor lua măsuri pentru a se asigura că toate componentele nucleare de descurajare NATO vor fi în siguranță”, se arată în comunicatul NATO pentru EurActiv, citat de EVZ.ro
    Summit-ul NATO de la Varșovia a avut loc cu câteva zile înainte de puciul eșuat de la Ankara.
    În același timp, războiul din Siria reprezintă și el un risc pentru armele nucleare de la Incirlîk, aflat la o sută de kilometri de graniță. De asemenea, numeroasele atacuri teroriste care au avut loc în Turcia în ultimele luni sunt considerate și ele ca o amenințare, scrie EurActiv.
    Ministerul român al Afacerilor Externe a dezmințit categoric aceasta informație. „Ca răspuns la solicitarea Dvs., MAE român dezminte cu fermitate informația la care ați făcut referire„, a comunicat în scris un purtător de cuvânt al instituției, conform EurActiv.com.
    Potrivit practicilor instituite în timpul Războiului Rece, informațiile privind prezența armelor nucleare americane în Europa nu au fost niciodată confirmate oficial.
    Cu toate acestea, este de notorietate că Belgia, Olanda, Italia și Germania găzduiesc arme nucleare americane.
    Continuarea pe evz.ro

    Politică

    România

    Urmăriți-ne pe Google+

    Urmăriți-ne pe Twitter!

    Urmăriți-ne pe Youtube!