Un tânăr din Odobești, Cosmin Răzvan Bîrsan, a fost amendat de polițiști pentru că… ”a proferat injurii și expresii jignitoare la adresa Primăriei Odobești și a funcționarilor publici din această instituție, lezându-le demnitatea și onoarea”, după cum a scris polițistul în procesul verbal.
Este prima amendă de acest gen dată de Poliție, iar Bîrsan a anunțat că va contesta amenda de 600 de lei pentru că s-a dat cu încălcarea legislației în vigoare.
Anul trecut, Curtea de Apel Mureș a decis că Facebook este ”spațiu public”, dar de aici și până la amenzi de genul acesta e o distanță ca de la cer la pământ, în condițiile în care ”înjurăturile” ar fi de fapt critici la adresa administrației din Odobești. Iar Poliția nu a detaliat situația în baza căreia a decis să dea amenda respectivă.
Sursa: vranceamedia.ro