• Ultimele știri

    marți, 27 septembrie 2016

    Spitalul Sfântul Constantin din Brașov – premiul pentru cel mai curat spital din Europa!

    Vă vine să credeți acest lucru? Un spital din România este oficial cel mai curat spital din Europa. Și acest lucru nu îl spunem noi, ci juriul internaţional format din experţi ai Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Mai exact, spitalul a primit Premiul de Excelenţă în Igiena Intraspitalicească.


    De altfel, spitalul este deja implicat în workshop-ul cu participare internaţională pe tema „Standarde europene versus standarde naţionale aplicabile într-o unitate sanitară cu risc nosocomial crescut. Dificultăţi, costuri, beneficii”, care este organizat de Universitatea Transilvania din Braşov, Facultatea de Medicină, în parteneriat cu Colegiul Medicilor. Workshop-ul se desfăşoară până sâmbătă, în Aula Sergiu T. Chiriacescu, iar pentru partea practică, spitalul s-a pus la dispoziţia participanţilor. Managerul unităţii, dr. Bogdan Angheloiu, a anunţat cu acest prilej, că Spitalul Sf. Constantin va deveni un centru-pilot pentru prevenirea infecţiilor nosocomiale, punându-se la dispoziţia tuturor celor interesaţi să ajungă la standardele de bună practică ce i-au adus acestuia Premiul de Excelenţă în Igiena Intraspitalicească.

    Este vorba de implementarea unui sistem integrat de măsuri ce privesc atât personalul medical, cât şi pacienţii, cu caracter de unicat în România, dezvoltat împreună cu Spitalul Universitar din Geneva, numit „Vigigerme”, pentru prevenţia şi controlul infecţiilor nosocomiale (intraspitaliceşti). Un juriu format din opt personalităţi europene de anvergură a desemnat Spitalul Sf. Constantin din Braşov ca fiind câştigatorul competiţiei, în care s-a bătut cu spitale din Europa Centrală şi de Vest, în urma unei vizite de audit, cu o evaluare extrem de riguroasă, întreprinse acum două săptămâni de experţi ai Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS). „Acest premiu, care se datorează întregii echipe, ne onorează datorită faptului că este acordat de experţi internaţionali, somităţi în domeniul igienei spitaliceşti. În acelaşi timp ne obligă să menţinem standardele ridicate şi să fim în continuare un exemplu”, a declarat coordonatoarea „Vigigerme” în Spitalul Sf. Constantin Braşov, dr. Andreea Moldovan, medic primar Boli Infecţioase.

    Primarul Braşovului, George Scripcaru, a ţinut să-i felicite pentru titulatura de „cel mai curat spital din Europa”, subliniind că reprezintă mai mult decât „curăţenia aparentă, făcută cu mopul” şi a ţinut să le mulţumească pentru plusul de imagine adus ţării şi oraşului. „Mă bucur că un spital românesc şi în special din Braşov a câştigat această titulatură, mai ales că a fost în competiţie cu spitale din alte ţări. Vă felicit şi vă mulţumesc, meritaţi toată aprecierea noastră, pentru faptul că la cel mai înalt nivel internaţional se vorbeşte pozitiv despre Braşov. Premiul aduce un plus de imagine pentru oraşul nostru, iar acesta completează actul medical de calitate, făcut de profesionişti aici, şi dovedeşte că, cu determinare şi implicare, se poate face treabă foarte bună”. Primarul a mărturisit că îl leagă ceva special de acest spital, fiind cel care le-a sugerat acţionarilor, atunci când aceştia au cerut autorizaţie, să deschidă o unitate medicală, nu un hotel, pe locul fostei fabrici Colgate.

    Articol relatat de portalul World Wide Romania.


    Politică

    România

    Urmăriți-ne pe Google+

    Urmăriți-ne pe Twitter!

    Urmăriți-ne pe Youtube!