• Ultimele știri

    duminică, 4 septembrie 2016

    Eleva de geniu admisă la cinci facultăţi din Marea Britanie: „Am decis să studiez în ţară. Copiii buni mai trebuie să rămână şi aici“

    Sonia Şortan, eleva Colegiului Naţional „Decebal” din Deva, medaliată cu argint la Olimpiada Internaţională de Geografie, a revenit în ţară, bucuroasă de performanţa obţinută, una dintre cele mai importante şi pentru colegiul în care studiază. Adolescenta a fost ofertată de mai multe universităţi din Occident, însă a preferat, în final, să îşi continue studiile în România.


    Sonia Adelina Şortan (19 ani), elevă în clasa a XII la Colegiul Naţional „Decebal”, a obţinut medalia de argint la cea de a XII-a ediṭie a Olimpiadei Internaṭionale de Geografie care a avut loc la Moscova ȋn perioada 11-17 august. Performanţa ei, alături de cea a celorlalaţi trei elevi care au reprezentat România la competiţia internaţională, a adus ţării noastre locul întâi pe naţiuni ne informează adevarul.ro

    „Mă bucur foarte mult că am reuşit să fiu între cei patru participanţi care au reuşit să aducă România pe locul întâi pe naţiuni, la Olimpiada Internaţională de Geografie. Au fost două medalii de argint, una de aur şi una de bronz. Eu am obţinut medalia de argint şi sunt foarte mândră de ea”, a declarat Sonia, miercuri, la revenirea în Deva.

    Adolescenta a povestit că probele pe care le-au susţinut olimpicii, una scrisă, două practice şi una multimedia au fost foarte incitante. „Cea mai interesantă, la care ne-am demonstrat cu adevărat ideile şi talentul a fost proba în care am avut de arătat cum se poate dezvolta durabil un oraş mic, rusesc, istoric şi industrial. De asemenea, am avut o probă culturală în care ne-am prezentat costumele naţionale româneşti, eu – pe cel din Ţara Moţilor, am dansat şi am cântat. Am demonstrat că România are o cultură vastă şi că suntem cu adevărat speciali şi apreciaţi”, a relatat Sonia.


    Sonia Şortan, eleva olimpică internaţională la Geografie

    Eleva originară din Brad a muncit mult pentru a obţine performanţa şcolară. În timp ce la colegiul ei, lecţiile de geografie se predau o oră pe săptămână, elevii din alte ţări care au participat la olimpiada internaţională proveneau din licee profilate doar pe studierea geografiei.

    „Am prins drag de geografie de mică, mama m-a învăţat şi mi-a pus primul rucsac în spate, mi-a luat prima pereche de bocanci şi m-a dus pe munte. De atunci am început să călătoresc şi să văd lumea, să înţeleg ceea ce se întâmplă în jurul meu şi am ajuns aici, încet, încet, cu muncă asiduă şi cu multă pasiune”, a povestit Sonia.

    Admisă în Marea Britanie, rămâne în România

    Potrivit directorului Colegiului Naţional „Decebal” din Deva, Florin Ilieş, medalia obţinută de Sonia Şortan este cel mai important premiu obţinut în ultimii ani de elev decebalist la o olimpiadă internaţională. Datorită performanţelor şcolare de până în prezent ale adolescentei, ea a fost admisă la cinci universităţi din Marea Britanie, dar optează pentru a studia la o facultate din România.


    „Am ales să rămân în ţară, să merg la Facultatea de Geologie şi Geofizică. Sper că o să fie cel mai bine. Trebuie să mai rămână cineva şi în ţară, copiii buni şi oamenii valoroşi, şi să facă ceva pentru ceilalţi, pentru că avem valoare şi trebuie doar să o punem în practică. Îmi doresc să studiez şi în Occident şi probabil o voi face, fie în timpul facultăţii, fie la masterat, iar dacă se iveşte o ocazie să rămân acolo voi rămâne, însă îmi doresc ca pe viitor să rămân în ţară, să aduc cercetarea la locul pe care îl merită”, a afirmat eleva de nota zece.

    Olimpiada Internaţională de Geografie este o competiţie anuală pentru elevii cu vârste cuprinse între 16 şi 19 ani care au participat anterior la olimpiadele naţionale de geografie din ţările lor.

    Sursa: adevarul.ro


    Politică

    România

    Urmăriți-ne pe Google+

    Urmăriți-ne pe Twitter!

    Urmăriți-ne pe Youtube!