• Ultimele știri

    miercuri, 21 septembrie 2016

    RĂNILE CARE NU SE VINDECĂ. Cum i-au măcelărit soldaţii unguri pe civilii români din Transilvania în 1940: copii sfârtecaţi, femei violate, gravide tăiate cu baionetele şi capete retezate

    Una dintre cele mai negre pagini din istoria României a fost dominaţia horthystă în Transilvania de Nord Vest, din 1940 până în 1944. Trupele maghiare care au ocupat regiunea în septembrie 1940 au supus populaţia românească unui crunt masacru. Mii de români au fost ucişi şi schingiuţi cu o cruzime greu de imaginat.


    Au trecut 75 de ani de la una dintre cele mai mari atrocităţi suferite de poporul român. În septembrie 1940, mii de oameni erau schingiuţi şi ucişi cu cruzime doar fiindcă se născuseră români şi fiindcă locuiau în Transilvania. Supravieţuitorii masacrelor din Transilvania de Nord-Vest, ajunsă timp de patru ani sub stăpânire maghiară, vorbesc despre atrocităţi greu de imaginat şi greu de descris în cuvinte.

    Povestea măcelurilor din Transilvania începe odată cu Dictatul de la Viena. Încheiat la 30 august 1940 cu participarea Germaniei naziste şi a Italiei fasciste, acest act obliga România la cedarea unui teritoriu uriaş din Transilvania, Ungariei condusă de Miklos Horthy, de orientarea fascistă.

    Practic din luna septembrie, zona de nord-vest a Transilvaniei, mai precis 43.492 de kilometri, trebuia cedată Ungariei horthyste. În această zonă erau cuprinse şi Crişana, dar şi Maramureşul. Populaţia care intra sub jurisdicţia maghiară număra peste 2,5 milioane de locuitori, mai mult de jumătate fiind români. Maghiarii şi secuii reprezentau 37,1% din populaţia acestei regiuni. Pe 5 septembrie 1940, la ora 7.00 dimineaţa trupele maghiare au trecut graniţa în zona Sighetu Marmaţiei. Erau două corpuri de armată cu efective de peste 300.000 de soldaţi. La doar trei zile de la pătrundere armatei maghiare în Transilvania a început măcelul. Românii, evreii şi ţiganii au fost ucişi într-un mod înfiorător.


    Începutul apocalipsei: crimele de la Nuşfalău

    Martorii zilelor cumplite din septembrie 1940 spun că încă din prima zi au început represaliile. De exemplu Hrior Victor Văleanu din Satu Mare spune că încă din prima zi a intrării trupelor au început şicanele şi interdicţiile.

    „Limba română a fost cu totul înlăturată şi chiar cei care ştiau înainte bine româneşte răspundeau în ungureşte şi dacă continua cineva a vorbi îl lăsau fără răspuns, ori îi spuneau «nem tudok oláhul», iar arestările au început după două-trei zile”, povestea acesta.

    Pe 8 septembrie, trupele maghiare intrau în Nuşfalău, în apropiere de Şmileul Silvaniei. Aici teroarea s-a dezlănţuit. Ceea ce s-a întâmplat la Nuşflău poate fi găsit în rapoartele din 1946, mai precis dintr-o sentinţă publică a Tribunalului Popular, prin care erau condamnaţi cei care au participat la măcel. În timpul unui raid maghiar au murit nouă persoane. Oameni nevinovaţi care se întorceau de la muncă acasă. Cel puţin asta arată raportul. Au fost prinşi de un soldat ungur şi de un localnic de etnie maghiară. Iniţial erau şi două femei. Au fost eliberate, în timp ce bărbaţi su fost duşi de mai mulţi soldaţi care s-au alăturat primilor doi şi au fost ucişi cu baionetele.


    Masacrul de la Treznea

    Coloanele de ostaşi maghiari au ajuns şi în zona Sălajului. În această regiune, în localitatea Treznea, situată la 15 kilometri de Zalău, a avut loc unul dintre cele mai brutale masacre din perioada dominaţiei horthyste. Nu mai puţin de 93 de români au murit, ucişi cu bestialitate. Era 9 septembrie 1940 şi oamenii din Trăznea, fiind cald afară, se aflau la muncile câmpului. Atunci întră în sat batalionul 22 de grăniceri Debrezcen sub comanda locotenentului Akoszi.

    Fără avertisment, soldaţii horthysti trag în tot ceea ce mişcă. Dezlănţuie un atac violent asupra populaţiei paşnice. Primii care-şi pierd viaţa sunt nişte copii cu vitele la păscut pe imaş. Nicolae Brumar, un ţăran despre care relatau ziarele româneşti în 1941, în special ”România nouă”, a fost executat pe câmp, alături de soţie şi cele două fiice.
    Muzicologul Octavian Lazăr Cosma, a cărui familie a fost măcelărită la Treznea, poveşte momentele cumplite.

    Vagoane cu români deportaţi şi alungaţi în 1940 FOTO martiriromani.com

    ”Deodată, au răsunat împuşcături, ce deveneau persistente, se auzeau strigăte de groază, neliniştea şi neputinţa îşi dăduseră mâna, soldaţi înarmaţi se războiau cu femei casnice, cu pruncii, cu moşnegii; încep să ardă case, primăria este cuprinsă de flăcări, se aude o puternică detunătură din centrul comunei, care a băgat şi mai mult oamenii în sperieţi. Grupe de cătane răscoleau gospodăriile şi, sub ameninţarea baionetelor, se făceau coloane de nevinovaţi, care erau împuşcaţi, găuriţi cu baionete, conduşi spre locuri unde urmau să fie executaţi. Motivul? Erau români.”, preciza muzicologul.

    Măcelul a continuat toată ziua, fiind organizate execuţii, pe câmpuri. ”Pe Meseş, se zice, groful Bay cu oamenii săi au organizat o acţiune, cerând execuţii în anume puncte. Erau vizaţi şi intelectualii satului, preotul Traian Costea, care a fost împuşcat şi lăsat pradă vâlvătăilor care cuprinseseră casa parohială. Măcelul s-a derulat cu cruzime, nemenajînd, în prima fază, pe cei care cădeau în calea armatei însetată de sânge. Nu numai români, deoarece printre victime au fost şi evrei, inclusiv copii”, îşi continuă mărturisirea Octavian Lazăr Cosma.


    Prunci omorâţi în leagăn

    Cu toate acestea, mărturiile cele mai cutremurătoare vin din partea unui supravieţuitor al măcelului horthyst. Este Gavril Butcovan, un sătean din Ip, localitatea ocupată de horthyşti în toamna lui 1940. Mărturiile sale se regăsesc în lucrarea ”O pagină de istorie scrisă cu sânge. Mărturiile unui supravieţuitor al masacrului de la Ip”, apărută în 2006. Scenele descrise de bătrânul supravieţuitor sunt cutremurătoare. Coloanele de soldaţi maghiari au intrat în Ip la 14 septembrie 1940. În zorii zilei s-a dezlănţuit iadul.

    ”Era întuneric şi m-a cuprins o frică ce nu v-o pot descrie în cuvinte. Aveam doar 16 ani. În familie eram de toţi 10 suflete. Părinţii şi 8 copii. Locuinţa era compusă din două camere. Eu, părinţii şi alţi 5 fraţi dormeam într-o cameră, iar în camera mică, ceilalţi doi frăţiori. L-am trezit pe tata, Mihai Butcovan, şi i-am spus că sunt impuşcaţi românii. (...) Strada era plină de militari horthyşti şi consăteni maghiari deveniţi părtaşi la masacru”, povesteşte în carte Gavril Butcovan, despre momentul sosirii trupelor horthyste în satul Ip. Capul familiei Butcovan a ieşit afară în întâmpinarea soldaţilor, încercând să-şi salveze familia. A fost împuşcat pe loc.

    Continuarea pe: adevarul.ro

    Politică

    România

    Urmăriți-ne pe Google+

    Urmăriți-ne pe Twitter!

    Urmăriți-ne pe Youtube!