• Ultimele știri

    joi, 8 septembrie 2016

    Ce se întâmplă într-o țară SUFOCATĂ de IMIGRANȚI. Cum s-a transformat Suedia din PARADISUL refugiaților într-un INFERN

    Pentru naivii care încă pledează pentru deschiderea largă a frontierelor în fața imigranților, invocând motive umanitare, Tove Lifvendahl, redactor șef al ziarului Svenka Dagbladet, una dintre cele mai importante publicații din Suedia, oferă un tablou sinistru. Reproducem mai jos articolul său, intitulat „Cum a devenit Suedia un exemplu de cum NU trebuie rezolvată problema imigrației”.


    Asasinarea unui băiețel cu o grenadă, oriunde în lume, este un lucru îngrozitor, însă ceea ce s-a petrecut într-o suburbie a Gothenburgului ar trebui să spulbere puținele iluzii pe care lumea și le mai făcea în legătură cu Suedia.

    Uciderea săptămâna trecută a lui Yuusuf Warsame, un copil de numai opt ani, face parte dintr-un model pe care Suedia a ajuns, încet, încet, să-l cunoască în ultimii ani. Yuusuf era din Birmingham, în vizită la rude, și a fost prins în ceea ce poliția crede că este un război între clanuri în sânul comunității somaleze din Suedia.

    Anul trecut, o fetiță de patru ani a fost ucisă de explozia unui automobil capcană la Malmö, o altă victimă a violenței clanurilor.

    Timp de ani de zile, Suedia și-a dorit să fie „o superputere umanitară” – cunoscută în lume nu prin participarea la războaie, ci oferind adăpost victimelor de război.

    Refugiații au sosit aici în număr mare. În ultimii 15 ani, circa 650.000 de solicitanți de azil au venit în Suedia. Din cei 163.000 sosiți anul trecut, 32.000 au primi azil. Prin comparație cu mărimea populației sale, Suedia acceptă mai mulți refugiați decât orice altă țară dezvoltată din lume – când vine vorba de a oferi adăpost, nimeni nu o întrece.


    Însă când este vorba să-i integrăm pe cei pe care-i primim, nu o mai facem la fel de bine.

    S-ar putea ca pentru alții să fie o noutate, însă războiul dintre clanuri a devenit o caracteristică a țării noastre de mulți ani. Stockholmul a fost martorul unor scene dickensiene, cu tineri hoți de buzunare jucându-se de-a șoarecele cu pisica cu poliția, care se simte neputincioasă.

    Până destul de curând, Suedia era admirată pentru politicile sale sociale progresiste. Astăzi, unul din șapte alegători simpatizează cu Democrații, un partid populist, care până de curând avea o proastă faimă în politicoasa societate suedeză.

    Problemele legate de imigrație s-au adunat ani și ani de zile, însă Stânga și Dreapta erau unite în a păstra neschimbate legislația muncii și nivelul chiriilor, ceea ce îi menținea pe imigranții fără locuri de muncă în suburbii. Ca urmare, am irosit timp prețios.

    Acum trei ani, s-au înregistrat tulburări în zonele sociale defavorizate din Stockholm, iar lucrurile au mers din rău în mai rău. A apărut o societate paralelă, în care monopolul statului în domeniul legii și al ordinii este sfidat.


    „Astăzi, zonele aflate sub dominația bandelor sunt – nu aș vrea să îi spun chiar Vestul Sălbatic, dar lucrurile într-acolo se îndreaptă”, spune Amir Rostami, o autoritate în domeniul crimei origanizate din Suedia, care predă la Universitatea din Stockholm.

    Integrarea adulților în societatea suedeză a fost destul de complicată, însă o problemă mult mai mare s-a dovedit cea a copiilor neînsoțiți. În timpul războiului din Irak, au venit anual în Suedia în jur de 400 de copii fără părinții lor - și toți aveau nevoie de un loc unde să locuiască, de ajutor social și de o școală potrivită.

    În 2014, când numărul copiilor sosiți anual a ajuns la 7000, s-au ridicat semne de întrebare serioase în legătură cu modul în care Suedia o va putea scoate la capăt.


    Anul trecut, peste 35.000 de copii neînsoțiți erau înregistrați de către autorități.

    Copiii sunt de toate vârstele și provin din tot felul de țări diferite. Afganii și somalezii sunt cele mai mari două grupuri, în prezent. Apoi urmează sirienii, etiopienii, irakienii, marocanii și eritreenii. Unii fug din calea războiului; mulți fug de mizerie și sărăcie. În mod ciudat, băieții sunt de cinci ori mai mulți decât fetele. Și nu este nici pe departe clar câți dintre ei sunt în realitate adulți – spre deosebire de alte țări, Suedia nu verifică vârsta refugiaților.

    Indiferent ce vârstă declară solicitantul de azi, aceasta este luată de bună, în afară de cazul în care este „în mod evident” falsă. Care este semnificația lui „în mod evident” nu este limpede nimănui. Unul dintre refugiați, Daud a explicat direct: „Dacă spun că sunt mare, mă vor deporta”.
    Costurile pentru întreținerea copiilor sunt enorme: 190 de euro pe zi de copil. Dacă sistemul ar funcționa, ar fi o investiție bună. Totuși, există îngrijorări serioase că mulți dintre copii cad în mâinile agresorilor adulți, care au mințit în legătură cu vârsta lor.

    Anul acesta, un băiat de 12 ani a fost violat într-o tabără de refugiați de către un alt imigrant care pretindea că are 15 ani. O radiografie dentară a arătat că atacatorul avea aproape 19 ani.

    Luna aceasta, o suedeză de 22 de ani (ea însăși fiică de imigranți) a fost înjunghiat mortal de un un refugiat pe care îl avea în îngrijire – un alt adult care pretindea că are 15 ani.

    Asemenea povești îngrozitoare alimentează temerea că autoritățile au pierdut controlul situației. Aceasta se reflectă în creșterea extraordinară a Democraților suedezi. De asemenea, s-au înregistrat numeroase atacuri asupra centrelor de refugiați, unele dintre ele fiind arse cu totul.

    Pentru mulți, istoria pare să se repete – atacuri similare s-au înregistrat în anii 1990, după un aflux masiv de refugiați din Balcani. Asemenea acte aruncă o umbră întunecată asupra reputației noastre de toleranți.

    Cu puțin timp în urmă, am vorbit cu Lasse Siggelin, un lucrător social care locuiește în Gotland, care este foarte alarmat de cât de mulți copii neînsoțiți sunt dați în îngrijire în cămine total nepotrivite pentru aceasta. Îngrijitorii sunt instruiți să nu vorbească despre procesul de azil, și nici măcar să-i întrebe pe copii despre trecutul lor.


    „Nu avem voie să-i întrebăm nimic despre căminele lor, despre părinții lor”, spune Siggelin. „Însă asemenea lucruri ocupă 90% din gândurile lor”.

    Copiii refugiați sunt trimiși la școlile suedeze, dar se integrează cu mare greutate și uneori sunt plasați în grupuri separate, din cauza nevoilor foarte diferite de educație.

    Este destul de greu să relaționezi cu colegii tăi și apoi să te reîntorci în fiecare seară într-un cămin.

    Chiar dacă personalul școlii vrea să ajute, rareori are capacitatea și timpul pentru a oferi un umăr pe care să plângă. În loc de asta, copiii sunt programați la psihiatri.

    Siggelin explică:


    „Dacă noi nu vrem să recunoaștem câtă durere și tristețe sunt acolo, sunt o grămadă de indivizi gata să-i îndemne pe căi greșite.”

    În această „grămadă” sunt vânzători de droguri, proxeneți, recrutori pentru clanuri și chiar jihadiști. Căminele de îngrijire suedeze au devenit o bogată sursă de tineri vulnerabili, plini de frustrare, fără nici o nădejde și debusolați. Deschiși la orice tentații care promit recompense rapide, sau gata să o apuce pe un drum despre care li se spune că va aduce un nou sens în viața lor.

    Există informații despre recrutări de către ISIS nu doar în locurile publice, ci chiar în cadrul programelor guvernamentale. Anul trecut, ziarul meu, Svenska Dagbladet, a arătat cum unele sisteme oficiale au fost infiltrate de jihadiști.

    Însă poveștile despre abuzuri șocante, cele care ar sta pe prima pagină a ziarelor britanice, sunt expediate în interiorul ziarelor suedeze. În mod tragic, motivul este că asemenea știri sunt prea numeroase.

    În ultimele săptămâni, am auzit despre copii prostituați, plasați de codoși în parcări, și despre un palestinian de 15 ani care a fost forțat să se prostitueze într-un cămin din Malmö.

    De o bucată de vreme, copiii din aceste cămine au devenit o pradă ușoară, iar mulți dintre ei dispar pur și simplu – în ultimii cinci ani, mai bine de o mie au dispărut fără urmă.


    Există un risc imens ca acești copii să fie absorbiți de crima organizată sau să devină sclavi sexuali.

    Așa cum abuzatorii lor știu foarte bine, nu există nici o șansă ca pe acești copii să-i mai caute cineva, după ce dispar.


    „Practic, nu putem face nimic”, declară șeful poliției de frontieră din districtul Skane. „În unele cazuri, nici măcar nu avem semnalmentele copilului. Așa că nu avem nici un mijloc pentru a-l identifica... nici o informație despre rudele lor, nimic.”

    Lisa Green, care se ocupă cu monitorizarea traficului de persoane din Malmö, a raportat la poliție 40 de cazuri de copii traficați, în ultimii ani, însă spune că plângerile ei nici măcar nu au fost înregistrate.


    „Nimeni nu se ocupă de traficul de persoane”, spune Mattias Sigfridsson, șeful departamentului din poliție care se ocupă de persoanele dispărute. „Nu avem capacitatea de a face asta, acum. Nu avem personal.”

    Ca răspuns la criza care amenință să copleșească Suedia, politicienii au devenit ceva mai realiști, mai puțin romantici. Pașapoartele sunt acum verificate pe faimosul pod Oresund, care leagă Suedia de Danemarca. Drept urmare, timpul de călătorie s-a dublat, oripilându-i pe locuitorii din Malmö, cărora le place să creadă că orașul lor este un satelit al Copenhagăi, iar drumurile de afaceri au devenit mai anevoioase.

    Noile controale au ajutat la combaterea unor infracțiuni precum traficul de droguri sau turismul alcoolic.

    Însă autoritățile tot au dificultăți să rezolve problema solicitanților de azil, ale căror cereri au fost respinse. Între ianuarie și aprilie, anul trecut, Agenția pentru Migrație a predat circa 2645 de cazuri poliției, pentru deportare. Doar 1255 dintre acestea au fost rezolvate (două treimi dintre ei au fost expulzați cu forța). Poliția a estimat că va deporta 4000 de persoane anul acesta, cu o treime mai mult decât anul trecut, însă o cifră nesemnificativă față de cele 22.000 de cazuri aflate acum în cercetare.


    Mulți dintre aceștia, desigur, au fost avertizați într-un fel sau altul, și au dispărut în lumea interlopă suedeză.

    La afluxul de refugiați, suedezii au răspuns admirabil; și-au deschis casele, au donat haine și alimente, au cheltuit timp și efort. Companiile au căutat și ele să-i ajute pe copiii refugiați să se integreze în societate, oferindu-le locuri de muncă. Însă, cu toată bunăvoința, este o cursă contracronometru.

    Încă mai auzim politicieni suedezi clamând cu mândrie că țara noastră este o superputere umanitară, însă nu o mai fac atât de des ca înainte.

    Oricine vrea să afle cum NU trebuie abordată problema imigranților, să vină să viziteze Suedia.



    Politică

    România

    Urmăriți-ne pe Google+

    Urmăriți-ne pe Twitter!

    Urmăriți-ne pe Youtube!