• Ultimele știri

    duminică, 4 septembrie 2016

    Avem această libertate de care din păcate NU știm să profităm. Viziunea noastră, o Românie altfel, una a tinerilor în care să NU promovăm ceea ce ni se impune din afara țării

    Joi seară a debutat Întâlnirea Tinerilor Creștin-Ortodocși din toată lumea, eveniment ce are loc până duminică, în Capitala României. La festivitatea de deschidere, pe lângă PF Daniel, au luat cuvântul și reprezentanții instituțiilor statului român.


    Andrei Pătrașcu, unul dintre tinerii care a participat la acest eveniment, a vorbit în EXCLUSIVITATE pentru ActiveNews despre necesitatea unor astfel de întâlniri care ar trebui organizate în fiecare an. Tânărul, care are pe contul său de Facebook titulatura de coordonator la Rețeaua de Inițiativă a Adolescenților, precizează că biserica ar trebui să se implice mai mult în organizarea unor astfel de evenimente pentru tineri, care în ziua de azi sunt loviți puternic de influențe venite din afara țării.

    Andrei le transmite acestora că ar fi bine ca în fiecare săptămână să-și rupă măcar jumătate de oră din programul lor pentru a merge la biserică și a se ruga. Totodată acesta crede că tinerii ar trebui să participe mai activ la construirea unui viitor plin de speranță pentru țara noastră.

    „Cred că această întâlnire a tinerilor este un context deosebit pentru noi, noua generație, tinerii care suntem în acest vârtej în care sunt suntem prinși datorită faptului că nu suntem apropiați de biserică, deoarece încearcă prin metodele pe care le are, prin aceste dezbateri, prin jocuri, prin concertul care va fi în această seară, prin vizitele pe care le facem grupați să ne apropie cât de mult poate de acest context, de contextul bisericii. Încercăm față de celelalte culte să ajungem la un nivel destul de mare în ideea că, în România cel puțin, sunt foarte puține întâlniri ale tinerilor, foarte puține grupări de tineri, asociații sau grupuri de cateheză care să poată face tavere sau întâlniri. Ca și tânăr, îmi doresc foarte mult ca în cadrul Episcopiilor să se mai întâmple acest lucru, în cadrul Patriarhiei, și de ce nu să se facă o tradiție ca peste 20 de ani când noi vom avea o altă vârstă și nu o să ne mai putem numi tineri, decât poate cu sufletul, să putem să ne aducem aminte de aceste momente, cel puțin unice pentru mulți dintre noi, pentru că întâlnirea tinerilor care se întâmplă în fiecare an într-un alt oraș este un context nou, suntem oameni noi, ne facem prieteni noi, și în felul acesta creăm o rețea în toată țara de tineri care avem aceeași viziune, avem același scop și împărțim aceleași subiecte de discuție cel puțin legate cel mul 80% de cadrul acesta al bisericii. Să nu uităm faptul că suntem tineri și a fi tânăr înseamnă pe de o parte atât a încerca să te maturizezi și a încerca să-ți faci sufletul să fie din ce în ce mai frumos și să ai grijă de tine, nu ca trup, ci mai mult ca suflet, dar să nu uităm că fiind tineri trebuie să avem un context în care să ne putem întâlni mai nonformal unde să putem comunica mult mai bine. Cred că tinerii sunt deschiși la asemenea întâlniri, tinerii vor să participe și pleacă cu multe învățăminte din aceste evenimente, proiecte naționale. Viziunea noastră a tinerilor față de România viitoare, cred că ne-am dori cel mai mult să avem o Românie altfel deoarece trecând peste acea parte după '90 în care părinții noștri, bunicii noștri au fost contrânși de a se exprima liber față de învățămintele bisericii, pe de o parte, iar pe de alta de a merge direct la slujbele bisericii, de a lua contact direct. Noi avem această libertate de care din păcate nu știm să profităm. Așa cum timpul nostru liber îl categorisim și încercăm să ne facem un program stabil, cred că cel puțin jumătate de oră pe săptămână ne putem face timp pentru a merge la biserică. Nu neapărat de a ne ruga din cărți, ci a ne ruga din suflet și de a cere ceea ce este cel mai bine pentru noi. Viziunea noastră, o Românie altfel, o Românie a tinerilor în care să nu promovăm ceea ce ni se impune din afara țării, ci să putem face noi ceea ce credem că este mai bun, ceea ce este în contextul bisericii și ca tineri de viitor trebuie să luptăm mai mult și să simțim ceea ce ne dorim. Atunci când cântăm „cu noi este Dumnezeu” sau orice altă cântare, să le simțim și să le cântâm nu neapărat cu buzele, cu trupul, ci să le cântăm din suflet și să credem că cu noi este într-adevăr Dumnezeu și că toate neamurile acestei lumi i se supun lui Dumnezeu și că El este creatorul tuturor oamenilor”, a spus Andrei Pătrașcu pentru ActiveNews.

    Sâmbătă, de la ora 20:00, va avea un loc un concert de muzică pop-rock în Parcul IOR. De asemenea, în cele două zile, tinerii vor vizita cele mai importante obiective culturale ale Bucureștilor.

    Duminică, evenimentul se va încheia la Catedrala Mântuirii Neamului, cu Liturghia săvârșită de PF Daniel.

    Politică

    România

    Urmăriți-ne pe Google+

    Urmăriți-ne pe Twitter!

    Urmăriți-ne pe Youtube!