• Ultimele știri

    vineri, 29 iulie 2016

    Traian Băsescu scapă de trimiterea în judecată. Se bucură de imunitate perpetuă

    Procurorul general Augustin Lazăr a infirmat soluția dată de un procuror de la Parchetul General privind trimiterea în judecată a fostului președinte Traian Băsescu pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare în legătură cu declarațiile date la adresa Gabrielei Firea.


    „Prin ordonanța procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, din 27 iulie 2016, examinându-se din oficiu, conform dispozițiilor art. 64 alin. 3 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară (republicată), legalitatea rechizitoriului s-a dispus infirmarea soluției dată în dosarul menționat anterior”, se arată într-un comunicat al Parchetului General remis joi.

    Reamintim că în aprilie 2014, Traian Băsescu o ameninţa pe senatoarea PSD, Gabriela Firea, că s-ar putea să nu-şi mai găsească soţul acasă dacă nu stă în banca ei. Avertizarea preşedintelui vine la câteva zile după ce Gabriela Firea, membru al Comisiei Nana, a declarat că tranzacţia prin care fiica preşedintelui a pus mâna pe moşia din Călăraşi ar fi nulă.

    „Nu te poti lua dupa o doamna a cărei instruire este rezultata din citit de pe prompter vreo 10 ani, trebuie sa stii putin drept. Doamna cunoscatoare, doamna casatorita cu tot cu un comandant, cu primarul de la voluntari. Mai bine ar sta in banca ei si s-ar ocupa de ce se intampla pe mosia sotului, ca s-ar putea sa nu il mai gaseasca intr-o zi acasa daca nu e atenta, inteleg ca in parohia lui se intampla destule lucruri rele”, a declarat la acea vreme Traian Băsescu.

    Sursa: sokant.ro

    Politică

    România

    Urmăriți-ne pe Twitter!

    Urmăriți-ne pe Youtube!