• Ultimele știri

    vineri, 29 iulie 2016

    Buzău, locul de unde poți cumpăra roșii banană și roșii ananas cu un gust de neegalat. Cum arată

    Un grup de cercetători din Buzău și-au propus să revoluționeze legumele și studiază nu mai puțin de 1.200 de specii de roșii. Roșii banane sau roșii ananas sunt doar două exemple care au impresionat legumicultorii veniți să vadă minunile de la Buzău.


    În serele de la Stațiunea de Cercetare din Buzău stau la loc de seamă 1.200 de soiuri de tomate care se întrec în culoare, formă și gust. Dacăroșia lămâie are o culoare ceva mai gălbuie și e mai acrișoară, roșia ananas e dulce cu miez rozaliu, iar roșia ardei capia este un adevărat deliciu, după cum susțin cercetătorii. Roșia banană însă le întrece pe toate. Are forma lunguiață, două culori, galben și portocaliu, iar gustul este de neegalat.




    Părerile legumicultorilor prezenți la ”expoziția de roșii” de la Buzău sunt împărțite. În timp ce unii au decis deja să investească în cultivarea roșiilor banană, alții sunt destul de sceptici. „Este foarte bine, dar este foarte greu să se pună în practică. În piața românească nu cred ca ar fi primite așa, pentru că omul vine să își facă o salată, nu vine să își facă o salată din banană, cred eu.”, explică pentru ProTv, Valentin Harabagiu, legumicultor.

    Specialiștii de la Stațiunea de Cercetare din Buzău mai au în derulare și proiecte de modificare a vinetelor, castraveților și a ardeilor grași.

    Politică

    România

    Urmăriți-ne pe Twitter!

    Urmăriți-ne pe Youtube!